22 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăSportAlte sporturiFBI sfătuiește sportivii de la JO de iarnă Beijing să utilizeze telefoane...

FBI sfătuiește sportivii de la JO de iarnă Beijing să utilizeze telefoane de unică folosință

Directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) a explicat că sportivii prezenţi în China pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing vor avea tot interesul să utilizeze telefoane de unică folosință, ţinând cont de riscul de piraterie electronică, informează cotidianul L’Equipe.

După ce Statele Unite au decretat un boicot diplomatic la Jocurile Olimpice de iarnă, care se va traduce prin absenţa oficialilor americani de la Beijing, FBI le recomandă sportivilor americani, şi nu numai, să fie foarte vigilenţi în privinţa securităţii cibernetice, relatează agerpres.ro.

FBI spune că sportivii care merg la Beijing ar trebui să aibă telefoane unică folosință, și nu pe cele personale

Într-o intervenţie avută pe 31 ianuarie, directorul FBI, Christopher Wray, i-a îndemnat pe sportivii prezenţi la Beijing să nu-şi folosească telefoanele mobile personale şi să prefere aparate de unică folosinţă.

„Deşi nu există informaţii despre un atac cibernetic specific împotriva Jocurilor Olimpice, FBI recomandă tuturor participanţilor să fie vigilenţi şi să-şi păstreze toate datele în propriile lor reţele, din cauza riscului de piraterie a telefoanelor şi interceptarea de date”, a precizat FBI.

Japonezul Yuzuru Hanyu, americanii Shaun White şi Mikaela Shiffrin sau tonganul Pita Taufatofua sunt doar câteva dintre vedetele sporturilor de iarnă aşteptate la Jocurile Olimpice de la Beijing, care încep vineri (4 februarie).

De știut:
– Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing vor avea loc în perioada 4-20 februarie. În România, competiția poate fi urmărită în direct pe Eurosport și TVR, confom hotnews.ro.

Yuzuru Hanyu, patinaj artistic

Nu sunt multe lucruri pe care acest dublu campion olimpic să nu le fi realizat. Îndrăgitul patinator, un nume cunoscut în Japonia şi unul dintre cei mai populari sportivi ai ţării, a doborât de 19 ori recordul mondial, ceea ce este o performanță fantastică în sine.

De asemenea, se mândreşte cu două medalii de campion mondial şi patru titluri de Grand Prix. După fiecare evoluţie, fanii vor arunca zeci de jucării Winnie the Pooh pe gheaţă, o tradiţie care s-a dezvoltat după ce Hanyu a început să poarte o cutie de şerveţele în formă de urs.

Concurând la a treia sa Olimpiada, tânărul de 26 de ani se va duela cu Nathan Chen pentru aur.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Brazilia a evitat șocul în ultimul minut! Golul din prelungiri a trimis „Selecao” în optimile Campionatului Mondial

Brazilia s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Campionatului Mondial 2026, după ce a învins Japonia cu scorul de 2-1, grație unui gol...

Papa Leon al XIV-lea, în fața primei crize majore a pontificatului: tensiuni cu un grup catolic tradiționalist

Papa Leon al XIV-lea se confruntă cu prima provocare majoră a pontificatului său, după ce un grup catolic tradiționalist a anunțat că intenționează să...

Capitala introduce reguli unice pentru mașinile ridicate: până la 1.000 de lei pentru recuperarea unui autoturism

Recuperarea vehiculului va fi posibilă doar pentru proprietar, deținător sau o persoană care poate demonstra dreptul legal de utilizarePrimăria Capitalei a aprobat un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă