30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportEutanasierea maidanezilor aşteaptă votul deputaţilor

Eutanasierea maidanezilor aşteaptă votul deputaţilor

Deputaţii puterii şi-ar putea face curaj să voteze, marţi, Legea câinilor fără stăpân, înscrisă din aprilie pe ordinea de zi a plenului.

Controversata propunere legislativă care ar da frâu liber administraţiilor locale să eutanasieze maidanezii ar fi trebuit adoptată încă din sesiunea legislativă trecută, însă parlamentarii puterii, singurii care o susţin, au evitat să se pronunţe invocând necesitatea unor consultări extinse, de la comunităţile locale până la ONG-urile care apară drepturile omului.

Aşa se face că legea a fost retrimisă de două ori pentru raport suplimentar la Comisia de administraţie. de fiecare dată când raportul revenea în plen se reluau şi dezbaterile aprinse dintre putere şi opoziţie pe tema eutanasierii câinilor fără stăpân.

Ultimele dezbateri au avut loc pe 18 octombrie, când votul a fost amânat, la cererea puterii, care nu îşi mobilizaze suficienţi parlamentari în sală pentru a o putea adopta. Democrat-liberalii au invocat atunci organizarea unei campanii de strângere de semnături pentru susţinerea legii.

Astfel, PDL a anunţat că în Bucureşti au fost adunate nu mai puţin de 200.000 de semnături de la cetăţeni care doresc adoptarea propunerii legislative.

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă