1.1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSportEuro-centura politicii

Euro-centura politicii

Data alegerilor pentru Parlamentul European a fost batuta in cuie: 13 mai. Deci, la primavara, poporul cu drept de vot va merge la urne sa-si desemneze cei 35 de reprezentanti ai Romaniei in Parlamentul UE.

O inalta si onoranta demnitate, pe care, conform unui minim bun-simt, ar trebui sa o primeasca cei mai buni politicieni pe care ii avem. Ce inseamna insa, in Romania, sa fii „cel mai bun” in politica? Privind componenta listelor pentru PE pe care fiecare partid in parte le-a stabilit deja in mare, raspunsul la aceasta intrebare este cel putin trist, daca nu tragic: ca sa ajungi parlamentar european din partea Romaniei nu trebuie sa fii nici din cale afara de cinstit, nici deosebit de inteligent sau de scolit, nici sa ai cine stie ce experienta politica, nici sa te poti lauda ca ai facut macar vreun proiect legislativ sau social sau caritabil pentru electoratul tau. Ba, dimpotriva, toate aceste lucruri par sa fie chiar contraindicate.
In schimb, daca esti (preferabil) blonda, ai un tata ministru sau „o proptea” masculina importanta si puternica, esti (relativ) tanara, ai un portofoliu foto plin de aparitii pe coperta revistelor pentru femei (si pentru barbati), esti invitata la petrecerile mondene de fite si primesti premii de la publicatii pentru VIP-uri, daca ai aparitii fixe in emisiunile de divertisment si dai interviuri la ziare despre cat a costat poseta purtata la ultima sedinta a partidului, si daca mai ai si un discurs de maximum trei fraze in care sa povestesti cum ai intrat in politica „pentru ca ai fost indignata de clasa politica si vrei s-o schimbi”, atunci, indiscutabil, ai cele mai mari sanse sa primesti, ca accesoriu la tinuta Gucci sau Prada, o carte de vizita cu insemnele aurite ale Parlamentului European.
In Europa exista o regula care spune ca partidele politice trebuie sa promoveze pe functii cel putin 30% femei. In Romania procentele acestea au fost deja depasite, nu neaparat din zelul copierii modei occidentale, ci, din ce in ce mai mult, din cauza unei adevarate hegemonii a feromonilor pe teritoriul marilor barbati politici. Care, sensibilizati de calitatile multilaterale ale preferatelor lor, le pot satisface, odata cu aderarea la UE, si capriciul detinerii unui fotoliu la Bruxelles.


Tatuajul social-democrat

PSD, ca orice formatiune social-democrata ce promoveaza egalitatea de sanse, si-a intocmit listele pentru PE astfel incat sa-i impace pe totii marii barbati ai partidului. Vor figura pe locuri eligibile Daciana Sarbu, iubita lui Victor Ponta si fiica lui Ilie Sarbu, Corina Cretu, preferata blonda a lui Ion Iliescu, si Ana Birchall, consiliera lui Mircea Geoana. Cele trei vor promova in Parlamentul European politica tatuajelor, alaturi de colega lor de la PRM, actrita Oana Zavoranu, careia i-a pregatit si C.V. Tudor un fotoliu in legislativul UE. Oana Zavoranu are aproape la fel de multe tatuaje cate procente in sondaje are PRM, insa nici euro-preferatele lui Geoana nu se lasa mai prejos. Corina Cretu si-a tatuat in vara un fluturas mov pe glezna stanga, iar Daciana si-a tatuat, cu ideograme chinezesti, numele lui Victor Ponta. In fata unor asemenea insusiri, electoratul nu poate decat sa se declare mandru ca va avea cine sa ii slujeasca interesele la Bruxelles (mai ales la beauty-saloon-urile din Bruxelles), avand in vedere ca, in urma cu ceva vreme, Daciana Sarbu declara in Parlament ca „este foarte obosita din cauza ca in fiecare zi trebuie sa se trezeasca la 7 dimineata pentru ca la 8 are ora la coafor”.


Cu miss-urile, tot inainte!

Si puterea portocalie si-a pregatit un adevarat „comando” feminin pentru a rupe gura europenilor, mai ales ca – nu-i asa? – presedintele Basescu este un declarat iubitor al frumosului. Liberalii sunt mai slab reprezentati la capitolul resurse umane de promovat la Parlamentul European de cand Elena Udrea a migrat de la PNL la PD, insa democratii au cu ce sa se laude. In primul rand cu Elena Udrea, care – nu-i asa? – dupa o cariera fulminanta ca avocat al sefului statului si sef al Cancelariei prezidentiale, trebuia sa ajunga si in Parlamentul European, ca sa vada cu ochii ei ca Norvegia nu este in UE, asa cum nu este nici republica prezidentiala. Apoi, cu Roberta Anastase si Monica Iacob-Ridzi, actualmente euroobservatori, deci cu experienta europeana la activ. Roberta Anastase are experienta in ceea ce priveste relatiile internationale si de pe vremea cand a ajuns Miss Romania, Queen of Europe si a incercat sa devina si Miss Univers in '96. Traian Basescu a apreciat potentialul de miss al Robertei si a promovat-o in Parlament in 2004, o trambulina pentru Parlamentul European in 2007. Monica Iacob-Ridzi n-a castigat nicio coroana de miss, dar, asa cum a relatat presa, a castigat experienta in administratie atunci cand, impreuna cu sotul sau, viceprimar la Petrosani, a primit, prin incredintare directa, in concesiune un teren din domeniul public. Carierele celor trei euro-pediste au un numitor comun masculin, care, culmea, nu este Traian Basescu, ci Cozmin Gusa. Elena Udrea a fost consilierul juridic al PSD pe vremea cand Gusa era secretar general, Gusa fiind cel care a adus-o pe sotia lui Dorin Cocos in Alianta, in 2004. Roberta Anastase a fost una din sustinatoarele fervente ale lui Gusa in PD, la fel ca si Monica Iacob-Ridzi, figurand initial pe lista celor care ar fi trebuit sa plece din PD pentru a fonda PIN. Amandoua l-au „parasit” insa pe Gusa in ultima clipa, ceea ce, iata, le-a deschis usa Parlamentului European.

Cele mai citite

Ianis Hagi, apreciat de Philippe Clement după prestația impresionantă! „Mă bucur că e în lotul meu”

Ianis Hagi a câștigat definitiv încrederea antrenorului său de la Rangers, Philippe Clement, după evoluția remarcabilă din meciul împotriva lui Kilmarnock, câștigat cu 6-0....

Bitcoin depășește pragul istoric de 100.000 de dolari

Bitcoin a atins joi un nou record istoric, depășind valoarea de 100.000 de dolari. Cea mai populară criptomonedă din lume a beneficiat de creșteri...

Târgul cadourilor de designer NOËL revine în 14-15 decembrie la Unirea Shopping Center București

În perioada 14-15 decembrie 2024, NOËL – Târgul cadourilor de designer, ajuns la cea de-a 15-a ediție, își deschide porțile la Unirea Shopping Center, București. Evenimentul reunește peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă