19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportEchipelor li se vor permite 5 schimbări

Echipelor li se vor permite 5 schimbări

“În baza propunerii primite din partea FIFA şi pentru a proteja fotbaliştii în urma întreruperii competiţiilor cauzată de pandemia COVID-19, IFAB (International Football Association Board) a acceptat o modificare în Legile Jocului. Prin urmare, unei echipe îi vor fi permise câte 5 înlocuiri pe meci, însă, pentru a nu afecta cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult 3 momente de întrerupere a partidei. Această regulă va putea fi aplicată în competiţiile aflate în desfăşurare sau care urmează să debuteze şi să se finalizeze până la 31 decembrie 2020”, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Acest amendament temporar intră în vigoare imediat şi a fost conceput ţinând cont de impactul pe care îl pot avea asupra jucătorilor comprimarea calendarului competiţional şi posibilitatea disputării jocurilor, până la finalul anului, în cele mai diverse condiţii meteo.

Decizia implementării acestei modificări de regulament va aparţine fiecărui organizator de competiţie în parte. IFAB şi FIFA vor analiza ulterior posibilitatea extinderii perioadei în care amendamentul se află în vigoare.

Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediţie a Campionatului European U21, care au debutat în toamna anului trecut.

În privinţa campionatelor în care sistemul de asistenţă video a fost implementat, IFAB a permis întreruperea utilizării VAR în momentul reluării competiţiilor. Acolo unde sistemul este folosit, toate aspectele privind Legile Jocului şi protocolul VAR vor fi în continuare aplicate ca până acum, mai menţionează sursa citată.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă