Doar 13 independenţi, faţă de 2.456 aflaţi pe listele unor partide politice, vor candida în alegerile parlamentare din acest an. Unul dintre motivele pentru care avem atât de puţini candidaţi fără culoare politică este şi faptul că legislaţia este foarte restrictivă cu aceştia. Independenţii trebuie să strângă mii de semnături pentru a se înscrie în cursa electorală, nu au dreptul la siglă, iar în campanie au voie la televizor, legal, doar 30 de secunde zilnic. „România liberă” publică astăzi povestea unui militar de carieră cu o imagine foarte bună în localitatea sa natală, care a vrut să candideze la Camera Deputaţilor, dar a fost învins de un sistem făcut în aşa fel încât să favorizeze partidele politice.
Mulţi români sunt convinşi că nu mai au cu cine să voteze, dezamăgiţi de majoritatea politicienilor. Dacă e aşa, hai să schimbăm ceva şi, din mulţimea anonimilor nemulţumiţi din ţara asta, să vină în politică oameni care chiar vor să realizeze ceva. De aici începe povestea lui Laurenţiu Buzenchi, pe care l-am întâlnit zilele trecute în Cluj. Militar de carieră, un as al elicopterelor din România, ieşit la pensie în 2003. El a vrut să candideze în acest an pentru Camera Deputaţilor. Ca independent. Bărbatul de 58 de ani nu a reuşit să strângă suficiente semnături de la locuitorii Colegiului din Cluj, în care şi el are casa, pentru a-şi depune candidatura. Este vorba despre Colegiul 3, Circumscripţia 13, unde se află cartierele „Mărăşti” şi „Gheorghieni”, dar şi parte din cartierele „Bună Ziua” şi „Andrei Mureşanu”. Colegiu în care îşi duc viaţa peste 70.000 de oameni. Laurenţiu ar fi trebuit să adune 2.682 de semnături. Număr raportat la populaţia acestui Colegiu, în conformitate cu Legea 35 din 2008, pentru alegerile parlamentare.
„Don Quijote a fost fix pe lângă tine”
Să fii om simplu şi să vrei să intri în politică, e ca şi cum ai alerga spre un zid pe care speri să-l treci, şi când colo te izbeşti cumplit, fără nicio şansă de reuşită. Legea spune că dacă eşti candidat independent, atunci trebuie să achiţi în prealabil echivalentul a cinci salarii minime brute, în contul Autorităţii Electorale. Omul nostru din Cluj şi-a făcut calculul şi a rezultat că trebuie să plătească, la Trezoreria statului, 3.500 de lei. Dacă eşti votat de minimum 20% din electorii Colegiului în care candidezi, vei primi aceşti bani înapoi. Dacă nu, adio bani! Vorbind despre cât l-ar fi costat campania electorală, dacă ar fi ajuns să candideze, Laurenţiu a estimat undeva la 10-11.000 de lei. Prietenii şi vecinii, auzind ce vrea să facă, i-au spus fostului militar – „în sfârşit, avem pe cine să votăm!” – îşi aminteşte căpitanul comandor de primele reacţii de care a avut parte. Totuşi, unul dintre prieteni l-a adus cu picioarele pe pământ – „Don Quijote a fost fix pe lângă tine”.
Oamenii care îl ştiu de-o viaţă au sărit să-l ajute, inclusiv cu bani. Cineva a venit cu 2.000 de lei, alţii cu câte 500 de lei. Mai mult, o firmă de publicitate s-a oferit să-i promoveze imaginea electorală la jumătate din tariful pieţei. Dar cel mai mult l-a mişcat pe Laurenţiu gestul părinţilor săi, care erau gata să-i dea banii lor puşi de-o parte, pentru înmormântare. „Din resurse proprii nu aş fi reuşit să candidez. Nu trăiesc decât din pensia mea”, spune fostul pilot de elicopter. Tot el afirmă un lucru, pe care l-a comunicat şi donatorilor săi – după ce ar fi ajuns în Parlament, într-un an ar fi returnat toate sumele pe care le-ar fi primit pentru campania sa, plătind lunar din salariul de parlamentar. Şi dacă tot vorbim de imagine, legislaţia interzice candidaţilor independenţi să aibă o siglă. Aţi văzut că fiecare partid are sigla lui. „Chiar nu înţeleg de ce un independent nu poate să aibă propria siglă”, e nedumerit ofiţerul.
Refuzuri pe bandă rulantă
Confruntarea cu realitatea din stradă a fost însă esenţială pentru omul din popor care cerea de la oamenii din Colegiul său susţinerea concretă, adică semnăturile, pentru ca Laurenţiu Buzenchi să-şi depună candidatura. Strângerea de semnături a început, conform legii, pe 11 septembrie şi trebuia să se termine pe 30 octombrie. Laurenţiu are patru copii, fata cea mai mică având 16 ani. L-au ajutat familia, prietenii, vecinii, în total 41 de oameni au mers zile la rând pe stradă, să ia semnături de la oameni. Viitorul candidat a intrat şi în mediul online, anunţându-şi intenţia politică, şi-a făcut pagină pe Facebook, şi-a făcut şi blog. Lucrurile mergeau însă foarte greu pe teren. Povesteşte că într-o zi de duminică, fiind pe străzi, în cartierul în care locuieşte – Mărăşti – alături de sora lui, una dintre fiice şi o colegă de-a ei, Laurenţiu a stat de vorbă cu 47 de persoane. A vorbit despre cariera lui militară, le-a vorbit despre motivul candidaturii sale – „mă nemulţumesc impostura, incompetenţa şi interesul de gaşcă din politica românească”.
La care răspunsul potenţialilor lui alegători a fost tranşant – din cele 47 de persoane, numai trei şi-au dat semnăturile, iar 44 au refuzat. E drept că, din nou, legea pune beţe-n roate unei asemenea operaţiuni. Cel care semnează pentru tine, susţinându-ţi candidatura, trebuie să completeze patru fişe, fiecare cu câte zece rubrici, unde să-şi dea datele personale, incusiv CNP-ul. Mulţi au refuzat tocmai să-şi dea CNP-ul. Laurenţiu a făcut un calcul simplu, raportat la ceea ce s-a întâmpinat pe teren. Dacă o persoană accepta să-şi dea semnătura, alţi trei oameni refuzau din cauza CNP-ului, iar următorii doi respingeau ideea de semnătură pe alte considerente. Acesta a fost raportul între cei care acceptau şi cei care respingeau să semneze pentru susţinerea acestui candidat. Este clar, în asemenea condiţii, cum remarcă Laurenţiu Buzenchi, faptul că un independent, fără resurse financiare şi umane de amploare, ar avea nevoie fie de mult mai mult timp pentru strângerea semnăturilor, fie de o adevărată armată care să „vâneze” semnături, zi de zi, pe toate străzile unui Colegiu.
Colegii cu „graniţe” ca piftia
Dar legea e şi mai ciudată de atât, pentru că un Colegiu nu are nişte delimitări foarte clare. Iată cum o stradă de „graniţă” poate aparţine câtorva colegii, vecine unul cu altul. Aşa că, deşi voluntarii care l-au ajutat pe Laurenţiu strânseseră 2.400 de semnături, numai 1.900 s-au dovedit a fi valabile. Restul erau de la oameni aflaţi pe „graniţă”, deci din alt colegiu, conform verificărilor Autorităţii Electorale din Cluj. Ba mai mult, Laurenţiu află, de la aceeaşi Autoritate, cu 11 zile înainte de încheierea campaniei de strângere de semnături, că pentru validarea candidaturii sale numărul minim de semnături crescuse cu cel puţin 100, faţă de pragul iniţial, de 2.682, necesar pentru validarea candidaturii sale. Şi asta pentru că străzi, tot de „graniţă”, de care se ştia că ar aparţine altor colegii, erau în fapt în colegiul militarului nostru.
Al 14-lea…
Laurenţiu ar fi fost cel de-al 14-lea candidat independent. Dar fără el sunt doar 13. Asta e statistica prezentată de Autoritatea Electorală Permanentă – 13 candidaţi independenţi, la nivelul întregii ţări. Cu totul alta e situaţia în cazul celor care candidează din partea diverselor formaţiuni politice. La acest capitol sunt înregistraţi 2.456 de candidaţi. Cât priveşte candidaţii independenţi, dintre cei 13 numai unul va cere încrederea poporului pentru un fotoliu de la Senat, iar restul pentru Camera Deputaţilor.
Legi restrictive pentru independenţi
Am cerut părerea unui analist politic despre numărul mic de independenţi la Legislativele din 2012. Directorul Centrului Român de Politici Europene, Cristian Ghinea, a spus tranşant că, prin actuala legislaţie a Parlamentarelor, clasa politică îşi apără practic teritoriul. Cum s-ar zice, să rămână aceiaşi oameni, pe care-i ştim de ani de zile, care pendulează de la un partid la altul, eterni parlamentari. Şi nici pomeneală să vină în forul legislativ nu doar nume noi, ci mai ales oameni de caracter. „Legile electorale sunt restrictive pentru independenţi, nu numai pentru Parlamentul de la Bucureşti, ci şi pentru Parlamentul European”, spune Cristian Ghinea, referindu-se la numărul mare de semnături pe care un independent trebuie să le strângă, pentru dreptul de a candida. „Sunt alte ţări unde poţi candida, ca independent, în baza unui număr foarte mic de semnături, cum este Olanda. Acolo poţi candida în baza câtorva semnături de susţinere”, conchide specialistul.
Dificultăţi doar în străinătate
De cu totul altă părere este vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, care consideră că legislaţia Parlamentarelor nu conţine nimic restrictiv, în privinţa independenţilor. „Candidaţii independenţi trebuie să dovedească susţinătorii pe care-i au. La alegerile locale au fost candidaţi, independenţi sau reprezentanţi ai unor partide, care n-au luat decât două voturi”, afirmă oficialul. Pe de altă parte, Marian Muhuleţ admite că sunt dificultăţi pentru independenţii din străinătate. Ei trebuie să identifice pe toţi românii dintr-un Colegiu. Să cauţi oameni care să semneze pentru candidatura ta e mai mult decât complicat. Pentru că nu ştii exact unde locuieşte fiecare. Singura soluţie ar fi să ai acces la bazele de date ale Ministerului de Externe, să iei de acolo numele şi adresa românilor din diaspora.
Alte victime printre independenţi
Nici alţi oameni, care iniţial îşi anunţaseră candidatura, ca independenţi, nu au mai apucat să facă acest pas.
Cum este cazul lui Adrian Sobaru, angajatul Televiziunii Naţionale care a protestat în Parlament, împotriva guvenului Boc, în decembrie 2010, aruncându-se de la unul dintre balcoane. Legat de candidatura pe care o preconiza în Colegiul 4 din Bucureşti, Adrian Sobaru declară că una dintre problemele majore a fost strângerea semnăturilor, şi mai ales obligarea oamenilor care te susţin să-şi dea datele personale. La fel s-a întâmplat şi cu Ionela Danciu, cunoscută de români încă din 2009, după ce s-a luptat cu statul român pentru câştigarea dreptului ca fiecare copil să primească alocaţie, şi asta în situaţiile femeilor care năşteau gemeni sau tripleţi. Ea însăşi mamă de tripleţi, Ionela a decis în acest an să candideze pentru un loc în Camera Deputaţilor, Colegiul 4, ca independent, în judeţul natal – Alba. Colegiul cuprinde oraşele Aiud şi Ocna Mureş, dar şi comunele învecinate. Ar fi trebuit să strângă, pentru depunerea candidaturii, 2.539 de semnături, raportat la numărul de locuitori din Colegiul ei, dar nu a reuşit decât 2.300, astfel că Ionela Danciu anunţă, pe propria pagină de Facebook, în ziua de 29 octombrie, că renunţă, vorbind de aceeaşi birocraţie care-i face pe oameni să nu-şi dea semnătura pentru un viitor candidat independent. „
Mă declar învinsă de un sistem care nu-mi dă nici o şansă de a vorbi liber, de a avea atitudine, ca cetăţean liber al acestei ţări, de care eu încă sunt mândră”, a scris Ionela.
Omul care a ştiut să spună nu
Poate tocmai pentru că este militar şi toată viaţa a fost un luptător, cum însăşi cariera lui o dovedeşte, Laurenţiu Buzenchi se arată decis să nu renunţe la ideea de a da o replică statului român, după ce „sfânta” birocraţie l-a împiedicat să candideze, ca independent, în Parlament. Pe tot parcursul dialogului nostru de la Cluj, Laurenţiu a vrut să transmită un mesaj – toţi oamenii de calitate din această ţară trebuie să se unească. „Românii nu mai trebuie să stea în banca lor, dacă vor să facă un viitor mai bun pentru copii. Trebuie să ne găsim, să ne întâlnim şi să acţionăm”, se referă clujeanul la o mişcare civică menită să trezească din amorţire valorile României. O spune un pilot de excepţie al elicopterelor militare de la noi, cel care a făcut parte din CADA – Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, în 1990.
Era pe atunci adjunctul escadrilei de la Alexeni. Un om care, în 22 decembrie 1989, aflându-se în cadrul flotilei prezidenţiale, refuză să participe la operaţiunea de salvare a conducătorilor comunişti ai României, preferând să fugă, cu tot cu elicopter, în Turcia. Alte patru elicoptere l-ar fi urmat pe Laurenţiu Buzenchi, pilot clasa I şi instructor de zbor. A pregătit în cariera sa, de aproape 30 de ani, peste 100 de piloţi de elicopter. Şi tot în decembrie 1989, imediat după căderea comunismului, refuză să îndeplinească ordine privind distrugerea unor prezumtivi terorişti. Aflat la bordul unei adevărate fortăreţe zburătoare, expertul identifică, de la mică distanţă, fie un autobuz cu pasageri, fie o casă de oameni normali. Ce ar fi însemnat să deschidă focul?! „Am fost considerat un rebel, în Armată. M-am certat cu generali pentru interesul oamenilor mei”, povesteşte căpitanul comandor Laurenţiu Buzenchi. Acum vrea să dea aripi celor mulţi şi tăcuţi…
Cum a reuşit avocatul Piperea să candideze
Unul dintre independenţii care au reuşit totuşi să treacă prin obstacolele candidaturii la Parlament este avocatul şi profesorul de drept Gheorghe Piperea. Acesta va candida ca independent în Colegiul 16 din Bucureşti şi spune că i-a fost destul de greu să strângă cele peste 2.000 de semnături de care a avut nevoie. Pentru acest lucru a încheiat însă un contract cu o firmă profesionistă, mai exact cu institutul de sondaje CCSB, dar a lucrat şi cu o echipă de 60 de voluntari. Gheorghe Piperea spune că legislaţia este restrictivă cu independenţii şi în campania electorală, având dreptul doar la 30 de secunde pe zi pentru apariţia la televiziuni.
