14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportDragnea: Congresul PPE de la Palatul Parlamentului a fost o CAMPANIE ELECTORALĂ...

Dragnea: Congresul PPE de la Palatul Parlamentului a fost o CAMPANIE ELECTORALĂ sută la sută

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la Alexandria, că congresul PPE desfăşurat la Palatul Parlamentului, în paralele cu evenimentul USL de pe Arena Naţională, a reprezentat campanie electorală sută la sută, potrivit Mediafax.

Dragnea a replicat astfel acuzaţiilor aduse de PDL potrivit cărora preşedintele PE Martin Schulz ar veni în România pentru a face campanie pentru USL.

“Trebuie să recunosc că mă surprinde PDL. Eu m-am uitat pe toate listele şi nu-mi aduc aminte ca domnul Schultz să candideze în vreun colegiu, nu cred că-şi face campanie electorală. În ce priveşte acuzaţia că domnul Schulz vine să se întâlnească cu premierul Ponta şi cu alţi lideri de la PSD – păi mi-aduc aminte că atunci când am făcut un eveniment pe Arena Naţională, într-o clădire din centrul Bucureştiului lideri populari europeni inclusiv comisari, prim-miniştri au venit acolo într-o acţiune de campanie electorală sută la sută, pe care noi n-am acuzat-o”, a spus Dragnea.

El a precizat că e vorba de familii politice diferite, membrii acestora ajutându-se între ei.

“Domnul Schulz vine, suntem onoraţi, ne ajută foarte mult, dar nu vine să ne facă campanie nici mie, nici domnului Antonescu, nici domnului Ponta. Dar mă rog, fiecare cum îl duce mintea”, a spus Dragnea.

Preşedintele PE, Martin Schulz, va face, marţi şi miercuri, o vizită oficială în România, urmând să se deplaseze, în prima zi, la Târgu-Jiu, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Mediului, Rovana Plumb.

PDL participă la şedinţa Parlamentului în care preşedintele PE Martin Schulz va prezenta un mesaj, dar nu va onora cererea acestuia de a se întâlni cu parlamentarii PDL dacă oficialul UE merge la manifestările din Gorj în sprijinul lui Victor Ponta, a anunţat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

“Noi vom participa, miercuri, la ora 10:00, la lucrările reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor în care domnul Schulz îşi va prezenta mesajul, dar dacă domnia sa se implică în campania electorală şi va participa la manifestările din judeţul Gorj în sprijinul domnului Ponta, noi nu vom onora cererea domniei sale de a avea o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru că nu dorim să certificăm o aşa zisă neutralitate a domniei sale, pentru că nu este cazul”, a precizat Blaga după şedinţa BPN.

El a spus că PDL va trimite o scrisoare lui Martin Schulz în acest sens.

Cele mai citite

Presupusul autor al atacului împotriva premierului slovac a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare

Poliţia l-a acuzat joi pe presupusul autor al atacului armat asupra premierului slovac, populistul Robert Fico, de "tentativă de omor cu premeditare, din răzbunare",...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic

Rusia a plasat România pe un fel de "listă neagră", aceea a țărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicând precis și ce fel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă