10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportDNA și-a trimis obiecțiile privind raportul de control întocmit de Inspecția Judiciară

DNA și-a trimis obiecțiile privind raportul de control întocmit de Inspecția Judiciară

Direcția Națională Anticorupție a transmis luni obiecțiile asupra raportului întocmit de Inspecția Judiciară în urma controlului privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea DNA, informează Agerpres.

"Obiecțiunile Direcției Naționale Anticorupție au fost primite luni la Inspecția Judiciară. În continuare, inspectorii judiciari urmează să formuleze un răspuns la aceste obiecții, iar raportul, împreună cu obiecțiile, urmează să fie transmis Consiliului Superior al Magistraturii", a purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, luni, că, în ultimul an și jumătate, a avut la DNA foarte multe controale din partea Inspecției Judiciare, dar și că inspectorul-șef al instituției, judecătorul Lucian Netejoru, nu și-a trecut în declarația de interese apartenența la o lojă masonică. 

"Au fost peste 130 de controale. S-a spus că DNA n-a fost controlat. Este fals", a precizat Laura Codruța Kovesi.

Șefa DNA a explicat că aceste controale au venit la DNA întrucât "au fost foarte multe reclamații" legate de actvitatea unor procurori ai DNA, inclusiv împotriva ei, ca șefă a DNA. Cu toate acestea, "niciodată nu a fost un control specific de management", a precizat procurorul-șef al DNA.


"Inspecţia Judiciară a finalizat raportul privind rezultatele controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie. Raportul a fost avizat cu observaţii de conducerea Inspecţiei Judiciare şi a fost transmis azi, 26 septembrie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea formulării eventualelor obiecţiuni", se arată într-un comunicat de presă transmis marți de Inspecţia Judiciară.
Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă