Nu intenţionez să urmez modelul călăuzitor al lui Dan Diaconescu, specialistul numărul 1 în emisiuni în serial. Dar nici nu terminasem bine de scris „pastila” de săptămâna trecută, cea în care povesteam cum s-a transformat cosmeticiana mea dintr-un om drăguţ şi paşnic într-un susţinător fervent al viitorului preşedinte (de partid, de asociaţie de locatari, peste ceva, dacă tot l-a apucat fiorul prezidenţial, tot va prezida el până la urmă, bine că nu vrea să fie rege, ar fi fost ceva fost mai complicat), că s-a scris un nou episod din această haioasă telenovelă.
Primesc un telefon într-o seară de la cosmeticiana mea, care mă întreabă, nici una, nici două, dacă nu m-ar interesa o carieră politică, „pe scurt, înţelegi tu unde bat eu…”. „Nu,nu înţeleg, nici pe scurt, nici pe lung”, i-am răspuns, pentru că aşa şi era. Nu pricepeam. „Nu ai vrea tu să te înscrii în partidul şefului meu?”, mi-a zis-o de la obraz, văzând că-s prea grea de cap. „Nici gând”, i-am tăiat-o furioasă nevoie mare că cineva şi-a putut închipui fie şi măcar o secundă că am faţă de posibil alegător al lui DD. „Nu-mi place tipul nici ca jurnalist, darămite ca om politic, şi, spre deosebire de tine, nu am deloc încredere în el, pe scurt, nu mă interesează nici o asociere cu acest domn.”
Credeam că am încuiat-o şi că am lăsat-o fără replică, ca la jocul de „Fazan” când îi spui celui cu care joci cuvântul „restaurant”. Se ştie că, dacă ai spus „restaurant”, e game over. Nici un cuvânt românesc nu începe cu „nt”. Numai că femeia a continuat neabătută: „ Păi, ce, la noi politica se face din convingere? Nu contează că nu-ţi place şi e foarte bine că nu-ţi inspiră încredere pentru că nu ai să ai dezamăgiri. Ei, ce zici? Te înscrii?”. Ce puteam răspunde la aşa o remarcă de bun-simţ? M-am dat bătută. Am recunoscut că sunt „fazan” şi, cu ultimele puteri, i-am închis telefonul.
