19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportDespre ce au discutat oficialul american Victoria Nuland şi ministrul Apărării Mihnea...

Despre ce au discutat oficialul american Victoria Nuland şi ministrul Apărării Mihnea Motoc

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, şi  asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, au discutat, luni, despre importanţa Parteneriatului strategic România-SUA, în contextul evoluţiilor de securitate din estul Europei, inclusiv din zona Mării Negre, potrivit Mediafax.

“În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte referitoare la cooperarea militară bilaterală, apreciată drept consistentă şi pragmatică, atât în cadrul proiectelor strategice dezvoltate în ţară, cât şi în teatrele de operaţii. Ministrul Motoc a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, pe dimensiunea cooperării militare, în cadrul arhitecturii de securitate angajată de ţara noastră”, potrivit unui comunicat de presă MApN.

Citeşte şi: UPDATE. Întâlnirea lui Iohannis cu Victoria Nuland a început

Cei doi oficiali au discutat despre evoluţiile de securitate din regiune, inclusiv din zona Mării Negre.

De asemenea, Motoc a subliniat consensul la nivelul tuturor forţelor politice naţionale cu privire la necesitatea modernizării forţelor armate ale României şi întărirea capacităţii operaţionale a acestora, exprimat în cadrul acordului naţional care prevede alocarea unui nivel minim de două procente din PIB pentru bugetul Apărării pentru o perioadă de zece ani, începând cu 2017.

Ministrul a reamintit că în anul 2015 au fost atinse două repere importante pe relaţia România – NATO, prin înfiinţarea, la Bucureşti, a celor două structuri aliate – Unitatea de integrare a forţelor NATO (NFIU), respectiv Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est.

În pregătirea politică şi conceptuală a Summit-ului aliat de la Varşovia, la care se aşteaptă să fie abordate măsuri de adaptare pe termen lung a organizaţiei, a fost evidenţiată contribuţia României, exprimată, printre altele, prin găzduirea, în luna aprilie 2016, unei reuniuni a directorilor responsabili cu politicile de apărare din ţările aliat

Victoria Nuland a ajuns în Bucureşti în cursul serii de duminică. La ora 20.00, oficialul american a avut o întrevedere cu prim-ministrul Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

 

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă