Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a aprobat, ieri, infiintarea unei subcomisii pentru armonizarea legislatiei nationale cu cea europeana in domeniul spatiului cosmic, care va functiona in cadrul Comisiei pentru tehnologia informatiei. Solicitarea respectiva, adresata conducerii Camerei de catre deputatul Varujan Vosganian, presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei, este motivata prin aceea ca, in prezent, Parlamentul Romaniei este doar invitat in cadrul Conferintei Interparlamentare Europene pentru Spatiu (CIES), neavand drept de vot. Fara apartenenta ca membru la CIES – lucru posibil numai prin constituirea subcomisiei pentru spatiul cosmic -, Parlamentul nu poate lua parte la deciziile importante din domeniul politicii spatiale si a programelor spatiale, dar nici nu va putea participa la programul european specific (GMES) de monitorizare in timp real a evolutiei factorilor de mediu, inclusiv calamitati naturale (inundatii, incendii etc.), considera conducerea Comisiei pentru tehnologie. Un argument important pentru care conducerea Camerei a aprobat cererea pentru infiintarea subcomisiei pentru spatiul cosmic a fost ca nu se solicitau bani.