18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportDenis Alibec, despre demisia lui Contra: Sincer, mă așteptam să plece

Denis Alibec, despre demisia lui Contra: Sincer, mă așteptam să plece

Întrebat dacă se aştepta ca selecţionerul Cosmin Contra să se despartă de echipa naţională, Alibec a răspuns: “Am văzut că s-a tot vorbit. Nu îmi dau eu cu părerea, dar sincer, mă aşteptam. Nu vreau să îmi dau cu părerea cine să vină, sunt doar un jucător al naţionalei şi nu pot să decid eu”.

Jucătorul echipei Astra Giurgiu regretă că nu a evoluat niciun minut în înfrângerea cu 5-0 suferită de România, în deplasare, cu Spania, în ultima partidă a preliminariilor EURO 2020: “Îmi pare rău că nu am jucat cu Spania, dar asta este viaţa. S-a văzut că este o diferenţă foarte mare. Să sperăm că mai avem o şansă la barajul Ligii Naţiunilor”.

El este de părere că jucătorii primei reprezentative trebuie să joace de la egal la egal indiferent de adversarul pe care îl vor întâlni în barajul Ligii Naţiunilor din luna martie. “Părerea mea este că trebuie să avem mai multă încredere în noi şi să nu ne mai speriem de toate echipele care joacă cu noi. Înainte jucam de la egal la egal cu toţi, iar acum ne este frică şi de Suedia, şi de Norvegia. Nu cred că ar trebui să mai facem asta. În barajul din Liga Naţiunilor trebuie să jucăm de la egal la egal, chiar dacă jucăm semifinala în deplasare. Trebuie să mergem acolo să câştigăm. Altfel nu avem nicio şansă să ajungem la Campionatul European”, a mai spus Denis Alibec.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de selecţionata Spaniei cu scorul de 5-0 (4-0), luni seara, pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, în ultimul meci al celor două echipe în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

La finalul întâlnirii, selecţionerul Cosmin Contra, al cărui contract cu Federaţia Română de Fotbal a expirat o dată cu finalul preliminariilor EURO 2020, a anunţat că nu va mai continua la conducerea tehnică a primei reprezentative.

România ratase calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale încă de vineri când a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul meci.

“Tricolorii” păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. România îşi va afla vineri adversara din primul tur al barajului.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă