-4.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăSportDecizie de ultim moment a Federației scoțiene de rugby. Sezonul 2019-2020, anulat

Decizie de ultim moment a Federației scoțiene de rugby. Sezonul 2019-2020, anulat

Campionatul scoţian fusese suspendat temporar, iar hotărârea de oprire definitivă a sezonului a fost luată „pe baza avizelor guvernamentale în legătură cu virusul Covid-19”, precizează SRU într-un comunicat.

În urma anulării sezonului, nu va exista nicio promovare sau retrogradare în actuala ediţie a campionatului Scoţiei, decizia fiind luată „în urma unui proces amplu de consultare”, care a implicat toate părţile interesate.

Hotărârea nu vizează însă şi participarea celor două cluburi scoţiene, din Edinburgh şi Glasgow, la turneu Pro 14 (fosta Ligă celtică), ai cărei responsabili nu au luat deocamdată nicio decizie în privinţa actualului sezon.

Anularea campionatului Scoţiei vine după cele anunţate deja de federaţiile din Ţara Galilor, Irlanda şi Italia.

Cele mai citite

Daniel Gheorghe, deputat PNL: Parlamentul de la Chișinău să declare Republica Moldova stat românesc

Aflat la Chișinău, deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a transmis președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, că își dorește ca legislativul pe care îl conduce...

Moment istoric la Sofia: Iliyana Yotova devine prima femeie președinte al Bulgariei

Bulgaria se pregătește pentru un moment fără precedent în istoria sa politică. Vicepreședintele Iliyana Yotova va prelua funcția de șef al statului, după ce...

ONU condamnă atacurile „crude” ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina

Organizația Națiunilor Unite a denunțat marți atacurile repetate și „la scară largă” ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, după un nou val de...
Ultima oră
Pe aceeași temă