21:18 Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial, iar preşedintele Traian Băsescu se poate reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului, informează Mediafax.
18:30 Deizia CCR a fost trimisă la Monitorul Oficial.
17:39 Decizia CCR a fost citită în plenul Parlamentului. Băsescu se poate întoarce la Cotroceni după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
17:39 Parlamentarii USL au părăsit sala de plen după asigurarea cvorumului.
17:30 Judecătorul CCR Ştefan Minea a început să citească decizia de invalidare a referendumului din 29 iulie.
17:23 Liberalul Ioan Ghişe a cerut amânarea cu două zile a citirii deciziei Curţii Constituţionale. Insistenţele sale au dus la o dispută cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi el membru al USL. Propunerea sa a fost respinsă, obţinând doar 20 de voturi pentru şi 196 de voturi împotrivă.
17.10 Şedinţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor în care se va citi hotărârea CC privind referendumul din 29 iulie a început, după două ore de amânări.
17:02 În sala de plen au început să sosească şi parlamentarii PNL.
16:58 Parlamentari PSD au început să semneze condica de prezenţă la şedinţa plenului reunit în care ar urma să fie citită hotărârea CCR privind referendumul din 29 iulie, potrivit Mediafax.
16:51 Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, premierul Victor Ponta a mobilizat PSD să participe la şedinţă prin SMS-uri.
16:47 PNL nu va participa la şedinţa de plen a Parlamentului.
16:40 20 de parlamentari ai PSD ar putea participa la şedinţă pentru a asigura cvorumul, au declarat pentru Hotnews.ro surse parlamentare. Mai exact, deputaţii şi senatorii PSD ar putea asigura cvorumul la citirea deciziei CCR în Parlament.
16:32 Europarlamentarul PDL Monica Macovei spune că nu este nevoie de cvorum pentru citirea deciziei CCR.
Macovei: NU este nevoie de CVORUM pentru citirea deciziei CCR
16:10 Şedinţa Parlamentului a început la ora 16.00, când liberalul Eugen Nicolaescu a cerut -şi a obţinut – o pauză de consultări de 30 de minute.
Nicolăescu: Cerem o pauză de jumătate de oră. O parte dintre colegii din PSD şi PNL ar putea asigura cvorumul
15:32 Şedinţa plenului Parlamentului a fost amânată până la ora 16.00.
Şedinţa Parlamentului pentru citirea deciziei CCR, amânată până la ora 16.00
15:26 Şi PSD se alătură boicotului iniţiat de PNL. Concret, USL boicotează şedinţa Parlamentului.
Zgonea: PSD, solidar cu românii care au votat la referendum. PSD nu va fi prezent în plen
15:23 Liderul minorităţlor din Camera Deputatilor, Varujan Vosganian, este prezent în sală.
Macovei: NU este nevoie de CVORUM pentru citirea deciziei CCR
15:18 Liderii UDMR vor fi prezenţi la citirea deciziei CCR în plenul Parlamentului, a anunţat preşedintele PDL Vasile Blaga.
15:15 Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu ar ajuta la nimic, el menţionând însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate.
Hrebenciuc, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului: Nu ajută la nimic
Întrebat, la intrarea la şedinţa grupurilor parlamentare PSD, dacă ar fi oportună boicotarea şedinţei Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie, Hrebenciuc a răspuns: „Nu, pentru că nu ajută la nimic”.
El a adăugat însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor PSD.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, că sunt foarte mulţi parlamentari ai PNL care nu doresc să participe la şedinţa de plen reunit, luând o decizie „individuală de boicot”, iar aceştia nu pot fi obligaţi să ia parte la citirea unei decizii a CC pe care o considerată incorectă.
15:10 La rândul ei, deputatul PNL Alina Gorghiu a anunţat că nu va fi prezentă, luni, în plenul Parlamentului.
Alina Gorghiu (PNL): Am decis să NU merg astăzi în plen
„(…) Legea prevede această procedură pentru întoarcerea preşedintelui suspendat la Cotroceni şi, că deputat ales, ar trebui să fiu la Parlament astăzi (luni – n. red), de la ora 15.00.
Însă, tocmai pentru că sunt deputat ales, că sunt trimisă în Parlament de cei care au votat şi pentru textul de lege care a fost ignorat în toată această campanie de referendum şi mai ales în toată povestea ulterioară, am decis să nu merg astăzi. Am datoria morală faţă de toţi care au fost la vot şi care aşteaptă de la noi consecvenţă”, scrie Alina Gorghiu pe blogul personal într-un text publicat luni.
15:05 Deputatul PNL Relu Fenechiu a anunţat că nu va lua parte la citirea în plen a deciziei CCR privind inavlidarea referendumului din 29 iulie.
În Parlament trebuie să fie prezenti 217 parlamentari.
15:02 PNL ia in calcul boicotarea şedintei de plen de luni, a anunţat, luni, purtătorul e cuvânt al PNL, Mihai Voicu, transmite Realitatea TV.
15:00 Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale a României privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui
Citeşte şi:
VIDEO Parlamentul se reuneşte luni pentru citirea hotărârii CCR privind referendumul
Ion Iliescu: Parlamentul ar trebui SĂ CORECTEZE AZI decizia CCR
Cristian Dănileţ: Este foarte GRAV că Parlamentul REFUZĂ să se supună justiţiei
Momentan sunt decizii individuale, pot să vă confirm faptul că foarte mulţi colegi, dacă nu cumva toţi, au spus că nu doresc să participe la şedinţa de astăzi şi o să vedem în funcţie şi de decizia pe care o vom lua împreună cu colegii de la PSD şi de şedinţa de grup (…)
Momentan e o formă de boicot individual şi nu putem obliga pe cineva să asiste la citirea unei decizii pe care o considerăm incorectă, chiar nu-i putem obliga”, a declarat Voicu, înainte de o şedinţă a social-democraţilor şi liberalilor pe această temă, care se desfăşoară în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Mai exact, vicepreşedintele PNL a explicat că foarte mulţi parlamentari ai PNL nu doresc să participe la şedinţa de plen reunit, luând o decizie „individuală de boicot”, iar aceştia nu pot fi obligaţi să ia parte la citirea unei decizii a CC pe care o considerată incorectă.
Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată în 21 august, că procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.