După eşecul din Senat, USL încearcă să minimizeze importanţa funcţiei pe care a pierdut-o. Totuşi, PDL a considerat funcţia suficient de importantă pentru a ceda UDMR, ca să o obţină, un post guvernamental greu. Care este, atunci, adevărata miză?
Agitaţia stârnită în jurul funcţiei de preşedinte al Senatului a fost alimentată, pe parcursul ultimelor trei săptămâni, de orgoliile celor implicaţi, dar a avut mereu şi un substrat. Unul clar, derivat din atribuţiile legale. În primul rând, este vorba de cea de-a doua funcţie în stat după cea de preşedinte al României, iar ocupantul ei devine interimar în cazul în care opoziţia reuşeşte în demersul de suspendare a lui Traian Băsescu. Ce se întâmplă, acum, după înfrângerea suferită luni de USL? Chiar dacă opoziţia ar reuşi o nouă suspendare, interimatul ar fi asigurat de un democrat-liberal, Vasile Blaga, fapt care măcar simbolic şi tot ar umbri victoria USL.
Apoi, deloc de neglijat, preşedintele Senatului, la fel ca omologul său de la Camera Deputaţilor, are pârghiile necesare pentru a influenţa decisiv traseul legislativ şi soarta unui proiect de lege.
Puterea de a sesiza Curtea Constituţională
Legea dă preşedinţilor celor două Camere dreptul de a solicita Curţii Constituţionale să verifice, înainte ca un proiect de lege să plece spre promulgare, în ce măsură acesta corespunde sau nu Legii fundamentale. Atribuţia devine cu atât mai importantă când este vorba de proiecte adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului. Reamintim că, în cazul asumării răspunderii, un proiect de lege este considerat adoptat dacă Executivul nu este demis printr-o moţiune de cenzură depusă în trei zile de la prezentarea proiectului. Cu alte cuvinte, proiectul este adoptat fără dezbateri şi fără ca măcar Guvernul să fie obligat să accepte din amendamentele formulate de parlamentari, iar un atac la Curtea Constituţională este cam singura speranţă a opoziţiei ca respectiva lege să nu fie promulgată şi pusă în aplicare. Aşa s-a întâmplat, de pildă, în octombrie 2010, când Mircea Geoană a atacat la CCR Legea Educaţiei Naţionale, înainte chiar ca Executivul să-şi asume efectiv răspunderea pentru ea.
Apoi, tot preşedinţii celor două Camere pot apela la Avocatul Poporului în cazul ordonanţelor de urgenţă. Mai exact, senatorii şi deputaţii nu pot ataca decât legea de aprobare a ordonanţei, ceea ce înseamnă că ei trebuie să aştepte să fie parcurse toate etapele parlamentare înainte de a sesiza Curtea Constituţională. Or, în tot acest interval, de la emiterea ordonanţei şi până la aprobarea ei în Parlament (care poate dura de la câteva luni până la ani), doar Avocatul Poporului, la sesizarea preşedinţilor celor două Camere, poate pune în discuţie constituţionalitatea. Aşa s-a întâmplat, de pildă, în iulie 2010, când Mircea Geoană a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul Boc a majorat TVA de la 19 la 24%.
Cât stă o lege în Parlament şi cum iese ea
Practic, prin pârghiile pe care le are, de preşedintele unei Camere depinde când intră un proiect în dezbatere, dacă mai iese el vreodată din Parlament şi cu ce rezoluţie iese (aprobare sau respingere). Toate acestea se fac prin intermediul Biroului Permanent al Camerei, pe care preşedintele îl conduce şi prin intermediul Secretariatului General. Mai exact, dacă nu se doreşte dezbaterea unei legi, ea este uitată prin sertare şi nu este pusă pe ordinea de zi (mai ales dacă e vorba de Cameră decizională). În sens invers, preşedintele poate urgenta procedura şi chiar poate închide ochii dacă, în plen, nu sunt întrunite condiţiile pentru adoptarea legii. Vezi mult discutatul caz al Robertei Anastase şi a Legii pensiilor.
Totodată, preşedintele Senatului este cel care convoacă aleşii în sesiune extraordinară, amănunt care s-a dovedit deosebit de important în ultimii ani. Să ne amintim doar de demersurile preşedintelui Traian Băsescu din iunie 2010, când a cerut sesiune extraordinară pentru Codurile juridice, Legea Agenţiei Naţionale de Integritate şi Legea Educaţiei Naţionale. Atât de mult au fost tergiversate lucrurile în Parlament, încât sesiunea extraordinară a debutat de abia pe la mijlocul lunii august.
În fine, preşedintele Senatului aprobă decontarea cheltuielilor pentru deplasările în străinătate ale aleşilor şi decide cum sunt cheltuiţi banii din bugetul instituţiei.
