9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportDan Petrescu: Selecţionerul ar trebui să aibă ochi şi pentru Adrian Păun

Dan Petrescu: Selecţionerul ar trebui să aibă ochi şi pentru Adrian Păun

“Adversarii, la singura lor ocazie, de fapt o lovitură liberă, au marcat. Sunt mândru de jucători pentru că merită acest tricou. Normal n-ai voie să iei gol pe colţul scurt. Trebuie să mă uit mai bine. A fost un cadou de-al nostru, Costache a pierdut mingea, a fost un fault inutil. Meritam victoria. Repriza a doua am avut ocazii, am controlat. Îmi pare rău de Costache, că după greşeala de la gol ar fi meritat să înscrie, a avut ocazii. Selecţionerul ar trebui să aibă ochi şi pentru Adi Păun. E într-o formă extraordinară”, a spus Petrescu la Look Plus.

De cealaltă parte, Csaba Laszlo consideră că pentru Sepsi remiza este un rezultat bun. El a precizat că jucătorii săi au fost puţin intimidaţi de faptul că jucau împotriva deţinătoarei titlului. “Cred că astăzi seară echipa mea a jucat cum trebuie să joci împotriva unei echipe ca CFR. Sunt puţin supărat pentru că am vrut să joc un pic diferit. Băieţii au făcut însă o muncă foarte bună. Şi CFR a jucat foarte bine. Am văzut la băieţi că au puţin frică şi nu este atât de bine, dar rezultatul cred că este bun pentru noi”.

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a şasea a Ligii I. Golurile au fost marcate de Dylan Flores ’31 pentru gazde şi Alexandru Păun ’10 pentru campioana en titre.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă