18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportDacian Cioloș îi dă replică lui Viktor Orban, după ce acesta a...

Dacian Cioloș îi dă replică lui Viktor Orban, după ce acesta a afirmat că maghiarii nu au de ce să respecte Ziua Națională a României: Afirmațiile sunt neelegante și nepotrivite

Premierul Dacian Cioloş consideră că declaraţiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, cu privire la decizia ministrului de Externe al ungarilor de a interzice diplomaților să participe la evenimentele dedicat Zilei Naționale a României, sunt „neelegante și nepotrivite”, potrivit News.ro,

„Premierul  Dacian Cioloş consideră că declaraţiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, azi la Satu Mare precedate de afirmaţii ale unor înalţi oficiali ungari, în legătură cu Ziua Naţională a României, sunt neelegante si nepotrivite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Potrivit reprezentantului Guvernului, șeful Executivului consideră că afirmațiile lui Viktor Orban sunt „evident, făcute într-o logică electorală cu obiective politice”.

„Premierul Cioloş consideră că premierul ungar ar trebui să dea dovadă de mai multă reţinere în astfel de declaraţii. Respectul faţă de valorile şi simbolurile naţionale ale unei ţări este parte indisociabilă a setului de valori pe care se bazează UE şi NATO, spaţii din care atât România, cât şi Ungaria fac parte”, a adăugat Iolu.

 Premierul Unagriei, Viktor Orban, aflat în vizită la Satu Mare la invitaţia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că de 1 Decembrie maghiarii nu au ce să celebreze, „ceea ce este o atitudine onestă şi către români”, pentru că în acest fel nu îi mint, şi a adăugat că, din punctul său de vedere, diplomaţia maghiară ”a procedat corect atunci când a ales calea sinceră şi onestă”.


Citește și: Ziua Națională a României produce un scandal diplomatic în Ungaria. Guvernul de la Budapesta a interzis oficialilor maghiari să participe la ceremonii

Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat că “Ambasada României la Budapesta și Institutul Cultural Român din Budapesta au organizat, în contextul Zilei Naționale a României, un concert de vioară susţinut de Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai prestigioşi muzicieni români, acesta prezentând un program cu lucrări de George Enescu, Béla Bartók şi Johann Sebastian Bach. Evenimentul cultural a fost urmat de o recepţie, la care au luat parte aproximativ 600 de persoane”.


 

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă