22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportCV-ul lui Nini Săpunaru, propunerea PNL la Ministerul Transporturilor

CV-ul lui Nini Săpunaru, propunerea PNL la Ministerul Transporturilor

Nini Săpunaru are 50 de ani şi este la al patrulea mandat de deputat. A absolvit în 2000 Academia de Studii Economice Bucureşti – Facultatea de Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor, iar în 2010 a obţinut doctoratul în economie, cu teza “Locul şi rolul instituţiei vamale în Uniunea Europeană”.

În perioada 1985 – 1990 a fost proiectant la Institutul de Proiectări “Vrancea” – Focşani, în perioada 1991 – 1995 a fost inspector de credite la Bankcoop Vrancea, iar din 1995, timp de doi ani, a deţinut postul de director al SC “Europroiect” SRL – Focşani, firmă la care în prezent deţine 49,5% din acţiuni.

Aţi doi ani, din 1997, a fost secretar de stat, şef al Direcţiei Generale a Vămilor.

Conform declaraţiei de avere, are, împreună cu soţia, un teren intravilan de 750 de metri pătraţi în Focşani, achiziţionat în 2002 şi o casă de 394 de metri pătraţi construită în 2006. Săpunaru are un Volkswagen Golf din 2000.

El deţine 50% din acţiuni şi la F&C Consulting Bucureşti şi a acordat un împrumut de 135.000 de euro lui Bogdan Săpunaru. De asemenea, are o datorie de 220.000 de euro la Banca Transilvania, credit contractat în 2009 şi scadent în 2029.

Firma la care Nini Săpunaru deţine 49,5% din acţiuni, SC Europroiect SRL, cu activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, a avut contracte de prestări servicii în valoare de 681.453 de lei, obţinute prin achiziţie directă, cu Consiliul Judeţean Galaţi, cu primăriile din Focşani şi Mărăşeşti, dar şi cu primăriile a 16 comune din judeţul Vrancea.

Nini Săpunaru este membru PNL din 1990.

Între 1990 – 1991 a fost preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Vrancea, în perioada 1991 – 1994 a deţinut funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Focşani a PNL, iar între 1992 şi 2000 a fost consilier local la Focşani. În perioada 1994 – 2005, Nini Săpunaru a fost vicepreşedinte al filialei Vrancea a PNL, iar între 1997 – 2001 membru în Biroului Politic Central al PNL.

Din 2005 este preşedinte al filialei Vrancea a PNL, iar în 2007 a redevenit membru al Biroului Politic Central al PNL.

Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

“Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei.

El a arătat că îi va transmite preşedintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor luni dimineaţa, înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că până luni, la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă