19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportCum va face Guvernul concedieri de 830 de milioane de euro

Cum va face Guvernul concedieri de 830 de milioane de euro

Ca să reducă deficitul bugetar de la 7,3% din PIB în 2009 la 7,3% la 5,9% în 2010, aşa cum a discutat cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul trebuie să taie mult din cheltuielile de personal. Dar măsura se vrea a fi mai mult decât una conjuncturală, provocată de criză. Se vrea una care să aducă şi reformarea mult prea stufosului aparat birocratic al României, prin legea salarizării unice.

După a explicat premierul Boc în debutul televizat al şedinţei de Guvern de luni, de la Palatul Cotroceni, „în 2010 avem o coborâre a cheltuielilor cu salariile de la 9,4% la 8,7%. Măsurile pe care le-am propus şi pe care le avem în vedere vor urmări realizarea acestei ţinte din Legea Salarizării Unitare şi din acordurile internaţionale, de a coborî nivelul cheltuielilor cu personalul de la 9,4% la 8,7% anul acesta”. Cu alte cuvinte 0,7% din PIB, ceea ce echivalează cu tăierea a 830 de milioane de euro din cheltuielile cu personalul.

Potrivit unor surse oficiale, prezente la întâlnirea de la Cotroceni de luni, preşedintele Traian Băsescu a pledat pentru reducerea cheltuielilor de personal, dar i-a solicitat ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu să ceară FMI sporirea deficitului bugetar cu 2%, adică 2,2 miliarde de euro în plus de cheltuit din împrumuturi,  astfel încât Guvernul să aibă bani şi pentru investiţii.

Aceasta pentru că, aşa cum a explicat pentru România liberă, vicepremierul Bela Marko, participanţii la discuţiile de la Cotroceni au căzut de acord că reducerea cheltuielilor de personal sunt importante, dar că „reducerile singure nu rezolvă problema”. E nevoie şi de investiţii, ele relansează economia. 

Se pare că cererea de sporire a deficitului bugetar s-a auzit deja la FMI. Ea ar putea fi acceptată, dar nu la nivelul la care se gândeşte preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul Boc, ci la maxim un procent astfel încât să existe totuşi o scădere faţă de cele 7,3% de anul trecut. „Va avea loc o discuţie privind creşterea deficitului bugetar plecând de la expunerea condiţiilor existente. Probabil va exista o creştere (a deficitului n.r.), dar trebuie văzut dacă s-au redus cheltuielile, care sunt paşii următori şi cu ce propuneri vine Guvernul. E clar că vor fi discuţii”, a declarat pentru NewsIn, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. Consilierul BNR, Lucian Croitoru a declarat recent că aproape jumătate din cele 4,1 miliarde de euro din tranşele 2 şi 2 de la FMI s-au dus pe salarii şi pensii, ceea ce explică precauţia că şi banii care vor spori deficitul bugetar vor alimenta acelaşi sistem bugetar stufos.

Cât despre concedierile propriu-zise, care în toamnă variau în declaraţiile oficiale de la 100.000 la 300.000 de persoane, demnitarii contactaţi de RL au spus la unison că „la Cotroceni s-a discutat la nivel principial, şi nu până la ce nivel să taie fiecare posturi”. În acest sens, preşedintele Băsescu le-a cerut miniştrilor să pregătească în trei săptămâni planuri de restructurare a fiecărui minister. O cerere similară cătr miniştri a făcut şi premierul Boc anul trecut.

Nu este aşadar limpede cum se vor economisi 830 de milioane de euro din cheltuielile de personal. Până acum tăierile propuse vizează în mod special Educaţia şi Sănătatea.  Numărul de concedieri variază în funcţie de mărimea salariilor celor concediaţi. Dacă se taie salarii mai mari, din aparatul bugetar de la centru sau din judeţe, numărul concediaţilor este mai mic. Dacă se taie posturi cu salarii mici, numărul de concediaţi este mai mare.

Nici premierul Boc, nici ministrul de Finanţe Vlădescu nu au făcut vreo precizare în această privinţă după şedinţa de Guvern de ieri. Sebastian Vlădescu a precizat în schimb că se analizează varianta creşterii bazei de impozitare.  În România numai 4,3 milioane de angajaţi plătesc impozite la o populaţie adultă de circa 18 milioane. Potrivit unui document văzut de Mediafax, Guvernul vrea să impoziteze şi terenurile acoperite de clădiri, prin eliminarea din Codul Fiscal a scutirii de impozite pentru acestea.

Elena Vijulie
Elena Vijuliehttp://elena-vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă