20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportCum se repliază taberele din PDL

Cum se repliază taberele din PDL

Adriean Videanu va ataca cel mai probabil preşedinţia PDL, Radu Berceanu o va înlocui pe Anca Boagiu la Senat, iar parlamentarii partidului îşi vor disputa ambiţiile politice în umbră, în perspectiva alegerilor interne şi/sau a unei noi remanieri.

„În cele două întâlniri, frustrările s-au eliberat, opiniile au fost argumentate fără reţineri, lucrurile s-au spus până la capăt. Putem merge mai uşor înainte şi în ceea ce priveşte guvernarea şi în ceea ce priveşte organizarea şi activitatea partidului”, scrie într-o postare pe blog, Elena Udrea, singurul ministru care a votat săptămâna trecută pentru schimbarea întregului Cabinet Boc. Deşi, aparent, remanierea celor şase miniştri calmează spiritele în PDL, lupta pentru putere abia a început. Principala ţintă: conducerea partidului din Modrogan. „Depunerea mandatului de ministru nu înseamnă neapărat o înfrângere pentru Adriean Videanu. El va ataca mai mult ca sigur preşedinţia PDL, iar faptul că se va ocupa exclusiv de partid îi va spori puterile”, susţin la unison liderii democrat-liberali. Videanu va avea însă de înfruntat tabăra din jurul Elenei Udrea, care l-a atacat constant înaintea remanierii.

Totuşi, pedeliştii şi-au pus speranţele că Videanu va reuşi să crească partidul în sondaje, în pofida scepticismului unor lideri precum Theodor Stolojan, care consideră că singura şansă a revenirii PDL este scoaterea României din criză. „Este nevoie de cineva care să stea în permanenţă la partid, iar domnul Videanu este cel mai potrivit pentru asta şi sunt convins că nu ne va dezamăgi”, a declarat pentru România Liberă, vice­preşe­dintele PDL, Ioan Oltean. În ceea ce-l priveşte pe Radu Berceanu, democrat-liberalii i-au rezervat funcţia Ancăi Boagiu de vice­preşedinte la Senat. Se pare că fostul ministru al Transporturilor ar fi acceptat deja. Mai mult, revenirea lui Berceanu în Parlament va fi un impuls pentru pedelişti să încerce încă o dată debarcarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului. Singurul din celebra tripletă BVB rămas în Guvern, Vasile Blaga, ministrul Internelor, şi-a întărit şi cu această ocazie influenţa în partid. Ca şi Videanu însă, în perspectiva viitoarelor alegeri interne, va avea de înfruntat tabăra Elenei Udrea.

Cât la sută câştigă PDL din remaniere

Jocul remanierii s-a vrut a îmbunătăţi imaginea PDL, dar nu e sigur că efectele se vor vedea curând. Asta pentru că, pe de-o parte noii miniştri nu au nici notorietate şi nici expe­rienţă executivă (ei au fost insta­laţi în funcţii doar pentru a potoli setea de sânge a parlamentarilor), iar pe de altă parte, credibilitatea lui Emil Boc este extrem de scăzută.

Opoziţia pregăteşte moţiunea

Premierul în exerciţiu a schimbat până acum nu mai puţin de cinci echipe guvernamentale, ceea ce legitimează temerile că nici actualul Cabinet nu va avea zile lungi. De altfel, vicele Ioan Oltean s-a grăbit să anunţe că vor mai urma şi alte remanieri, fără să dea însă termene sau nume. În plus, opoziţia se pre­găteşte de moţiune de cenzură în octombrie, chiar dacă e greu de crezut că, după ce şi-au luat tainul, aleşi ai PDL vor mai trăda Cabinetul. În privinţa creşterii în sondaje (azi PDL are 15%), pedeliştii nu debordează de optimism. „Dacă remanierea nu va fi urmată de o revigorare ofensivă a partidului, cei care au susţinut remanierea, din convingere că nu vor scădea mai mult de 15%, vor avea o surpriză neplăcută”, a apreciat deputatul Sulfina Barbu, unul dintre cei care au votat pentru schimbarea lui Emil Boc. Pe de altă parte, Elena Udrea crede că PDL ava domina scena politică şi după 2012, dacă „va slobozi şi canaliza energia pozitivă uriaşă din partid”.   ­­

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă