21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportCum luptă PDL împotriva conflictului de interese: promovându-l

Cum luptă PDL împotriva conflictului de interese: promovându-l

Traian Igaş şi colegii săi de la Senat Ion Ruşeţ, Sorin Fodoreanu, Dorin Păran, Tudor Udriştoiu (membri PDL) şi independentul Gabriel Berca au depus, înainte de vacanţa parlamentară, o iniţiativă legislativă cu trei articole care vizează modificarea a nu mai puţin de cinci legi: cea a Statutului funcţionarilor publici, cea a alegerii parlamentarilor, legea alegerilor locale, legea adminstraţiei publice locale şi cea a statutului aleşilor locali.

Principala modificare: “înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici cu funcţii de conducere pot candida la funcţii de demnitate publică doar după suspendarea din funcţie”. În prezent, legislaţia le permite acestora să candideze doar “după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu”. Cu alte cuvinte, fie aşteaptă să li se încheie mandatul, fie îşi dau demisia, prevedere pe care cei şase senatori vor s-o modifice.

Angajat, dar în campanie electorală

Deşi, oficial, PDL a fost un susţinător constant al depolitizării administraţiei publice, această propunere înseamnă exact contrariul. Al doilea articol prevede că aceşti funcţionari nu pot fi membri ai partidelor, formaţiunilor politice şi fundaţiilor de pe lângă acestea, cu excepţia situaţiei de la primul articol. Deşi suspendaţi din funcţie, înalţii funcţionari rămân totuşi angajaţii instituţiilor statului, care devin astfel politizate.

Analiştii intervievaţi de România liberă spun că există posibilitatea ca o astfel de schimbare legislativă să ducă la conflicte de interese, pentru că cei cu funcţii de conducere pot folosi instituţiile la care lucrează în scop electoral. “Dacă sunt doar suspendaţi, nu vor putea fi la fel de imparţiali. Dacă nu fac ce le cere partidul aflat la guvernare şi nu câştigă alegerile, riscă să fie traşi la răspundere de partid,” crede Valerian Stan, preşedintele Centrului de Resurse Juridice.

În opinia sa, iniţiativa legislativă a celor şase senatori înseamnă coruperea statutului funcţionarilor publici şi ideea de guvernare independentă.

“De ce nu le dau voie să candideze şi poliţiştilor, militarilor şi jandarmilor?”

Nici expunerea de motive a celor şase senatori nu a scăpat fără crtitici. În acest document se afirmă că “propunerea legislativă are în vedere eliminarea tratamentului juridic inegal aplicabil diferitelor categorii de destinatari ai legii în ceea ce priveşte posibilitatea de a candida pentru o funcţie de demnitate publică”. Mai mult, se arată în expunere, această situaţie este “discriminatorie prin raportare la prevederile constituţionale privind dreptul cetăţenilor români de a alege şi de a fi aleşi”.

“În cazul acesta, de ce nu le dau voie să candideze şi poliţiştilor, militarilor şi jandarmilor?”, întreabă directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, în opinia căruia singura separare completă între statutul de funcţionar public şi cel de candidat este demisia. El compară această situaţie cu a unui general care şi-ar suspenda activitatea timp de trei luni pentru a face campanie electorală, timp în care s-ar certa cu adversarii, iar apoi, dacă nu ar câştiga alegerile, s-ar întoarce în armată.

Pentru Valerian Stan, expunera de motive este “un sofism de doi bani”. El aminteşte că înalţii funcţionari şi funcţionarii publici cu funcţii de conducere şi-au asumat restrângerea unor drepturi, tocmai pentru a-şi îndeplini independent funcţia.

Iniţiativa legislativă are termen de dezbatere până în 20 februarie. Senatul este prima cameră sesizată, iar decizia finală o va lua Camera Deputaţilor.

Conform Constituţiei, “nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică”. Legea privind Statutul funcţionarilor publici este organică.

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă