10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportCristian Preda va coordona campania de atragere de noi membri la PDL...

Cristian Preda va coordona campania de atragere de noi membri la PDL Bucureşti

Europarlamentarul Cristian Preda va coordona campania PDL Bucureşti de atragere de noi membri, care se va desfăşura inclusiv on-line, a anunţat marţi preşedintele interimar al organizaţiei, Elena Udrea, potrivit Mediafax.

Ea a declarat că va fi o campanie de atragere de noi membri care se va lansa în zilele următoare şi care se va derula şi în spaţiul on-line.

“Am gândit, pentru că nu am vrea să avem cheltuieli financiare importante legate de această campanie, am decis să venit cu propuneri de strategie pentru campania de promovare a PDL Bucureşti în scopul de a atrage noi membri şi toate aceste idei vor fi discutate în cadrul organizaţiei şi cele mai bune vor fi puse în practică. În zilele următoare vom avea un proiect conturat, prin care vom încerca să ne prezentăm bucureştenilor, într-o nouă lumină, aşa cum suntem astăzi, sperând să îi convingem să ne susţină şi să vină alături de noi. Deci va fi un proiect pe care îl vom lansa la momentul la care vom avea cele mai bune idei venite din partea colegilor”, a spus Udrea.

Întrebată cine va coordona această campanie, Elena Udrea a precizat că este vorba despre Cristi Preda. Totodată, ea a anunţat demararea unui audit organizaţional.

“Este extrem de important să ştim exact câţi membri activi are PDL Bucureşti, pe câte persoane ne putem baza ca organizaţie a PDL. Trebuie să ştim de unde pornim ca să ne fixăm ţinte. Până nu avem această evidenţă, este greu să ne propunem un target. Sigur că ceea ce ne dorim este ca la sfârşitul acestui an numărul de membri să crească semnificativ, însă nu am putea avansa cifre până când nu ştim exact care este situaţia astăzi. Aşa că am hotărât împreună cu colegii că va demara vacest audit organizaţional pentru a avea o evidenţă a momentului acesta de la care plecăm”, a precizat preşedintele interimar al PDL Bucureşti.

De asemenea, Udrea a mai anunţat că şedinţele Biroului Politic al Organizaţiei Bucureşti a PDL se vor desfăşura în fiecare joi, începând cu ora 16.00, precizând că în cadrul acestora se va stabili strategia pe care consilierii generali o vor aborda în fiecare şedinţă a CGMB, criteriul fiind interesul cetăţeanului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă