13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportCodul Fiscal, adoptat la pachet sau pe bucăți?

Codul Fiscal, adoptat la pachet sau pe bucăți?

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că este posibil ca TVA să fie redusă la 19% mai devreme de 1 ianuarie 2016, adăugând că va prezenta în Guvern variantele de adoptare a Codului Fiscal, respectiv în Parlament, în sesiune extraordinară sau în Guvern, pachet sau măsură cu măsură. Termenul fixat chiar de premierul Victor Ponta pentru intrarea în vigoare a Codului Fiscal, este 1 septembrie, după ce șeful statului a cerut reexaminarea actului normativ. Premierul a evitat să spună ce soluție preferă.

Potrivit ministrului Finanțelor, Codul Fiscal va rămâne la fel, eventual unele măsuri vor fi devansate ca aplicare. „Noi stăm şi analizăm propunerile venite din partea Preşedinţiei vizavi de retrimiterea Codului Fiscal la Parlament şi, repet, nu văd cum Codul Fiscal să arate, în sensul de a scoate măsuri din el, pentru că orice am scoate tot nu ne încadrăm în deficitul de 1,2%“, a explicat Teodorovici.

 Însă, el a sugerat că, în viziunea guvernului,  depășirea deficitului bugetar ar putea avea efecte pozitive. „Guvernul este interesat în a aplica politici, măsuri fiscale cât mai bune şi nu trebuie să rămânem ancoraţi în angajamente de acest fel, în timp ce alte state cu deficit foarte mare se finanţează, se dezvoltă, iar noi, din păcate, trebuie să păstrăm sau să majorăm distanţa dintre noi şi ceilalţi din punct de vedere economic“, a susținut Teodorovici.  Printre rânduri, el a recunoscut că Executivul s-ar putea să fie nevoit să ia măsuri de compensare a deficitului, fără a le indica, însă.

„Pe de o parte vom avea Codul Fiscal care va duce la un deficit mai mare, pe de o parte vom avea discuţii la Consiliul European pentru a încerca majorarea acestuia, dar şanse sunt destul de mici. În astfel de situaţii,  Guvernul poate prezenta şi adopta şi comunica Parlamentului un plan de măsuri cuantificabile care produc efecte în anul imediat următor, adică 2016“, a menționat Teodorovici.  Fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu (PNL), traduce simplu afirmațiile titularului actual: vor urma tăieri în zona investițiilor. „Deficitul bugetar ar trebui să fie de 1,2% din PIB, iar Comisia Europeană ar putea accepta o creștere temporară de 0,5%, adică 1,7%. Însă, cu măsurile din Codul Fiscal se va ajunge la 2,9% potrivit calculelor Ministerului Finanțelor sau 3,1% potrivit estimărilor la nivelul Comisiei. Diferența estimată chiar de Finanțe este de 1,2% și înțeleg că vor tăia masiv cheltuielile de investiții“, este varianta lui Ialomițianu.

Teodorovici a reclamat faptul că șeful statului nu l-a invitat la discuții,  dar a recunoscut că au existat discuţii cu consilierul economic al preşedintelui Cosmin Marinescu.  Faptul că şi guvernatorul Mugur Isărescu a avut obiecţii faţă de nivelul major al relaxării fiscale este firesc,  din punctul de vedere al ministrului Finanţelor, care punctează însă că o astfel de abordare este „conservatoare“.

Din zona BNR, ieri, a venit un nou avertisment în ceea ce privește Codul Fiscal. „Trebuie să avem grijă ca deciziile să se cadreze bine, aşa încât să nu optăm pentru decizii de scurtă durată, în detrimentul unor decizii care să ne permită o dezvoltare şi o sustenabilitate de lungă durată“, a afirmat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, citat de RFI. Întrebat  dacă echilibrul macroeconomic riscă să fie afectat de unele măsuri din noul Cod Fiscal, Dan Suciu a răspuns: „Da, există acest risc, din perspectiva pe care o spunem noi, a stabilităţii financiare“. 

PROMISIUNE

Salariile bugetarilor, majorate cu 70%

Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat că salariile bugetarilor vor creşte cu circa 70%, potrivit proiectului legii salarizării. Potrivit proiectului legii salarizării propus de Guvern, salariile bugetarilor ar urma să crească în trei etape, în 2015, 2016 şi 2017, iar toți angajații din sistemul bugetar ar urma să fie plătiți, în funcție de cinci clase de salarizare și de funcțiile angajaților. Inclusiv salariile demnitarilor se vor regăsi în noua lege a salarizării. Minis­trul nu a dat, însă, informații legate de impactul bugetar al măsurii.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă