26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportCNAIM a PSD: Dacă Geoană ar fi respectat decizia BPN, PSD ar...

CNAIM a PSD: Dacă Geoană ar fi respectat decizia BPN, PSD ar fi avut şefia Senatului prin Corlăţean

PSD ar fi deţinut preşedinţia Senatului în persoana senatorului Titus Corlăţean dacă Mircea Geoană ar fi respectat deciziile BPN al partidului şi grupului PSD de la Senat, se arată în documentul din 13 noiembrie al CNAIM a formaţiunii în cazul preşedintelui Senatului, remis, marţi, agenţiei MEDIAFA0X.

“Dacă domnul Mircea Geoană ar fi respectat decizia BPN al PSD şi decizia Grupului senatorial PSD sprijinit de Grupul Senatorial PNL, astăzi am fi deţinut preşedinţia Senatului în persoana domnului Titus Corlăţean. Acţionând însă în mod vădit contrar celor două decizii menţionate mai sus (deciziile BPN al PSD şi grupului PSD de la Senat privind înlocuirea lui Geoană cu Corlăţean la şefia Senatului, n.r.), domnul Mircea Dan Geoană a acordat posibilitatea grupurilor PDL şi UNPR să ceară două pauze de consultări consecutive, pentru a părăsi ulterior plenul şi a evită astfel un vot în ce priveşte funcţia de preşedinte al Senatului”, se arată în documentul Comisiei.

De asemenea, Comisia a constatat că Geoană a încălcat prevederile din Statutul PSD care obligă membrii partidului să respecte Statutul, să contribuie la formarea şi promovarea unui mod de lucru democratic, prin respectarea hotărârilor adoptate de organele ierarhic superioare ale partidului şi să asigure aplicarea şi respectarea acestora.

De asemenea, potrivit Comisiei, Geoană a încălcat interdicţia ca membrii să exprime în public, în numele partidului, păreri care contravin politicii şi strategiei partidului sau hotărârilor formaţiunii.

În acelaşi timp, Geoană a încălcat articolul care obligă membrii PSD să respecte disciplina de partid.

“CNAIM constată, de asemenea, că acţiunile domnului Mircea Geoană au consecinţe deosebit de grave asupra PSD, întrucât pot duce la pierderea unei funcţii extrem de importante, anume cea de Preşedinte al Senatului României, funcţie ce a revenit PSD că urmare a votului direct exprimat de către cetăţenii României în scrutinul electoral din noiembrie 2008”, se mai arată în document.

Comisia a recomandat CExN al formaţiunii, în 13 noiembrie, excluderea lui Mircea Geoană din partid.

CExN a decis, marţi, excluderea lui Mircea Geoană din formaţiune.

 

Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă