0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSportCine sunt consilierii numiți de Iohannis

Cine sunt consilierii numiți de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de numire în funcţia de consilier prezidenţial a lui Leonard Orban, Elena Simina Tănăsescu şi Mihaela Ciochină, informează Mediafax.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a smenat decretul de numire a lui Leonard Orban în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 15 ianuarie 2015. De asemenea, şeful statului a semnat decretele pentru numirea Elenei-Simina Tănăsescu şi a Mihaelei Ciochină, în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 19 ianuarie 2015.

Fostul comisar european Leonard Orban, al cărui nume a fost avansat neoficial ca viitor consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, a demisionat pe 6 ianuarie din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Institutului European din România (IER).

Demisia a fost depusă la 29 decembrie, iar decizia prin care premierul Victor Ponta ia act de acest gest a fost publicată pe 6 ianurie în Monitorul Oficial, cu valabilitate din 15 ianuarie.

Orban a condus Consiliul de Administraţie al Institutului European din România din noiembrie 2013, când a fost numit de premierul Victor Ponta.

La 20 decembrie, surse politice au declarat că Leonard Orban va coordona, în calitate de consilier prezidenţial, domeniul afacerilor europene.

Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, comisar european pentru multilingvism în intervalul ianuarie 2007-februarie 2010 și ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011. A fost menţinut în această funcţie ministerială în Guvernul Ungureanu şi în primul Guvern Ponta.

Orban a mai fost consilier prezidenţial pentru afaceri europene al preşedintelui Traian Băsescu între 2010 şi 2011.

În 23 octombrie 2012, Leonard Orban nu a primit numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi. Astfel, candidatura sa a fost respinsă.

Vezi și: GALERIE. VIDEO. Vizita Victoriei Nuland la București. Ce a discutat cu oficialii români

Simina Tănăsescu este doctor în drept constituţional, prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Aceasta a fost judecătoare între 1991 şi 1993 şi a predat la Institutul Naţional al Magistraturii. A fost numită în 2009 membru al CSM din partea societăţii civile pentru un mandat care s-a încheiat în 2011.

Mihaela Ciochină a deţinut funcţia de director general al Direcţiei generale legislative din Senatul României.

Cele mai citite

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă