12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportCiclism: Ce se întâmplă cu Turul Franței. Anunț oficial făcut de organizatori

Ciclism: Ce se întâmplă cu Turul Franței. Anunț oficial făcut de organizatori

Cursa ale cărei noi date au fost oficializate săptămâna aceasta, va avea un traseu de un calibru ridicat, în lungime totală de 3.470 km. Cel mai înalt punct al turului va fi vârful Loze (2.304 metri), plutonul urmând să traverseze cinci masive montane din Hexagon, cu etape inedite între insulele Oleron şi Ré, situate în larg de La Rochelle.

Organizatorii au programat o etapă la Sarran en Correze, urmând să treacă prin faţa muzeului fostului preşedinte Jacques Chirac, decedat în toamna anului trecut, cu un contratimp individual în zona La Planche des Belles Filles, înaintea sosirii la Paris, din 20 septembrie.

Ediţia 2019 a Turului Franţei a fost câştigată de columbianul Egan Bernal (Ineos).

Iată cele 21 de etape ale cursei din Hexagon:

29 august – prima etapă: Nice Moyen Pays – Nice (156 km)
30 august – etapa a 2-a: Nice Haut Pays – Nice (187 km)
31 august – etapa a 3-a: Nice – Sisteron (198 km)
1 septembrie – etapa a 4-a: Sisteron – Orcieres-Merlette (157 km)
2 septembrie – etapa a 5-a: Gap – Privas (183 km)
3 septembrie – etapa a 6-a: Le Teil – Mont Aigoual (191 km)
4 septembrie – etapa a 7-a: Millau – Lavaur (168 km)
5 septembrie – etapa a 8-a: Cazeres-sur-Garonne – Loudenvielle (140 km)
6 septembrie – etapa a 9-a: Pau – Laruns (154 km)
7 septembrie – zi de repaus la Charente-Maritime
8 septembrie – etapa a 10-a: Le Chateau d’Oléron – Saint-Martin-de-Ré (170 km)
9 septembrie – etapa a 11-a: Châtellaillon-Plage – Poitiers (167 km)
10 septembrie – etapa a 12-a: Chauvigny – Sarran Correze (218 km)
11 septembrie – etapa a 13-a: Châtel-Guyon – Puy Mary Cantal (191 km)
12 septembrie – etapa a 14-a: Clermont-Ferrand – Lyon (197 km)
13 septembrie – etapa a 15-a: Lyon – Grand Colombier (175 km)
14 septembrie – zi de repaus la Isere
15 septembrie – etapa a 16-a: La Tour-du-Pin – Villard-de-Lans (164 km)
16 septembrie – etapa a 17-a: Grenoble – Méribel col de la Loze (168 km)
17 septembrie – etapa a 18-a: Méribel – La Roche-sur-Foron (168 km)
18 septembrie – etapa a 19-a: Bourg-en-Bresse – Champagnole (160 km)
19 septembrie – etapa a 20-a: Lure – La Planche des Belles Filles (36 km – contratimp individual)
20 septembrie – etapa a 21-a Mantes-la-Jolie – Paris Champs-Elysées (122 km)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă