11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportCe spune Tăriceanu despre anchetarea votului în cazul lui Dan Șova

Ce spune Tăriceanu despre anchetarea votului în cazul lui Dan Șova

Este posibil ca anchetarea votului din Senat în cazul lui Dan Șova să fie doar un pretext pentru a se ajunge la premierul Victor Ponta, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu pentru PSnews. 

Liderul PLR se întreabă dacă nu cumva prin reținerile și arestările atât de frecvente în ultimul timp nu se urmărește cumva să se exercite o presiune psihologică asupra celui care este învinuit astfel încât să se obțină mărturii pe care procurorii nu le pot obține prin alte metode.

„E posibil. În orice caz, pretext sau nepretext pentru a se ajunge la Victor Ponta, cred că discuţia trebuie purtată un pic dintr-o altă perspectivă şi anume perspectiva care cred că este de interes public. Este necesar ca orice persoană acuzată, nu vorbesc de persoană publică – om politic – vorbesc de orice persoană; este necesar ca orice persoană care este acuzată, împotriva căreia s-a declanşat o urmărire penală, să fie arestată? Sau poate că această persoană să fie anchetată în libertate şi dacă există probe suficiente să fie trimisă în faţa instanţei”, a subliniat senatorul. 

Citește și: Tăriceanu, președintele Senatului, anchetat de DNA în scandalul votului pentru arestarea senatorului Dan Șova

Mai mult, Tăriceanu a comparat arestările preventive care au avut loc în ultimul timp cu ceea ce se întâmpla în perioada comunistă. 

”De ce spun acest lucru? Pentru că până în momentul de faţă se observă din ce în ce mai des că această practică a arestării preventive devine practica curentă, când ea ar trebui să fie excepţia şi întrebarea firească care decurge de aici este, nu cumva se urmăreşte, prin arestarea preventivă, să se exercite o presiune psihologică asupra celui care este învinuit şi arestat pentru a obţine mărturii pe care altfel procurorii nu le-ar avea? Ce e condamnabil aici, e normal, acest lucru mă duce cu gândul la perioada tristă a dictaturii comuniste, anii 50 – 60, în care oamenii erau întâi arestaţi, după aceea erau anchetaţi şi sigur că se obţineau toate mărturiile posibile şi judecata nu mai era decât o simplă formalitate”, a declarat Tăriceanu.

 

Cele mai citite

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă