14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportCe spune Ponta despre locuința pentru Băsescu

Ce spune Ponta despre locuința pentru Băsescu

Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va căuta o casă care să poată fi atribuită preşedintelui Traian Băsescu, o locuinţă micuţă în care să nu deranjeze pe nimeni, nu un "ditamai palat la Snagov".

"Băsescu, dacă nu are nicio casă, sigur că nu îl putem lăsa în stradă, sau dacă justiţia nu are acum timp de dânsul, cât mai stă liber trebuie să-i dăm ceva, dar nu cred că trebuie să-i dăm un ditamai palat la Snagov. O să găsim o locuinţă în Bucureşti, o locuinţă micuţă, ca să nu deranjeze pe nimeni", a spus Ponta la România TV.

Întrebat dacă în acea locuinţă micuţă încape şi biroul, Ponta a răspuns :"Are loc".

Premierul a precizat totodată că vilele Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de la Snagov vor fi vândute prin licitaţie deschisă, la care şi Băsescu poate participa, pentru o sumă de peste un milion de euro sau vor fi atribuite spre folosinţă gratuită către o federaţie sportivă ori fundaţie.

Potrivit premierului, fostul preşedinte Ion Iliescu are o locuinţă pe care şi-a cumpărat-o demult, iar fostul preşedinte Emil Constantinescu ocupă o locuinţă modestă, ambii suportând cheltuielile aferente întreţinerii.

El a mai arătat că în blocul în care locuieşte beneficiază, ca prim-ministru, de aceleaşi măsuri de protecţie ca şi preşedintele, dar că nu a stresat niciun vecin.

Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu a primit un răspuns de la Guvern privind cererea sa de acordare a unei case după încheierea mandatului, precizând că, dacă ar sta în locuinţa din strada Mihăileanu, s-ar crea un disconfort pentru ceilalţi locatari, care ar fi verificaţi zilnic de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă