5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSportCe spune Camera Deputaţilor despre salariul lui Gigi Neţoiu

Ce spune Camera Deputaţilor despre salariul lui Gigi Neţoiu

Secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că deputatul Gigi Neţoiu nu ia niciun ban de la Cameră din momentul condamnării sale definitive la închisoare. Deşi a fost condamnat în urmă cu un an, Gigi Neţoiu încă figurează pe lista deputaţilor din Parlamentul României. 

Secretarul general al Camerei ne-a specificat faptul că domnul Neţoiu nu ia niciun drept din momentul condamnării, nu ia niciun drept bănesc, dar apare ca parlamentar pentru că de la dânsul nu am primit decizia definitivă de la instanţă”, a spus Marcel Ciolacu, citat de Mediafax.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, marţi, că Biroul Permanent al Camerei aşteaptă decizia instanţei de condamnare definitivă pentru a putea să-l scoată pe Gigi Neţoiu din ”cvorumul” acestui for legislativ.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Cele mai citite

FRF contestă la TAS sancțiunile UEFA primite după meciul cu Kosovo

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) sancțiunile impuse de UEFA în urma incidentelor de...

România, cea mai scumpă piață spot din UE, în luna noiembrie

De la începutul anului până în prezent, România a ocupat locul 3, în topul celor mai scumpe piețe spot din UE, după Irlanda și...

Elisabeta Lipă obține un mandat parlamentar, Hațegan și Novak rămân pe dinafară!

Alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 au adus vești contrastante pentru personalitățile sportive implicate în cursa pentru un loc în Parlament. În timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă