14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportCe şanse de salvare are ANI?

Ce şanse de salvare are ANI?

Cine crede că îşi poate bate joc de ANI se înşală”, a declarat ieri premierul Emil Boc. El a repetat anunţul făcut vineri că Guvernul va mo-di-fica prin ordonanţă de urgenţă Legea ANI, astfel încât prevederile sale să fie în acord cu hotărârea Curţii Constituţionale (CCR).

Problema este că decizia judecătorilor Curţii Constituţionale afectează profund funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, ceea ce face foarte dificilă găsirea unei soluţii care să respecte şi misiunea principală încredinţată ANI, inclusiv prin negocierile îndelungate cu Uniunea Europeană, dar şi restricţiile impuse de Curtea Constituţională. Nu întâmplător, premierul s-a declarat dispus să întreprindă „tot ceea ce este necesar, la nivel guvernamental şi parlamentar”, astfel încât „să nu fie afectat drumul pe care s-a înscris România în ceea ce priveşte transparenţa şi controlul averilor demnitarilor”.

Riscul cel mai mare provocat de hotărârea CCR este acela că, în lipsa unui gardian al respectării termenelor de depunere şi al corectitudinii cu care sunt completate declaraţiile de avere şi de interese, nu va mai exista nici un fel de garanţie că oficialii vor afişa pe paginile instituţiilor lor declaraţii exacte. După cum nu va mai exista nici un fel de garanţie că vor fi sancţionaţi oficialii ale căror declaraţii de avere şi interese se dovedesc inexacte sau indică averi mult mai mari decât veniturile.

Varianta unei ordonanţe de urgenţă care să salveze misiunea anticorupţie a ANI după recenta decizie devastatoare a CCR reia scenariul din 2008 când, în urma unei hotărâri la fel de drastice a Curţii Constituţionale privind CNSAS, Cabinetul Tăriceanu a dat o ordonanţă de urgenţă care a repus instituţia pe picioare. Ordonanţele de urgenţă ajung însă, în cele din urmă, în Parlament, iar dacă cea privind resuscitarea CNSAS a trecut fără probleme de majoritatea din 2008, nu este clar dacă acest lucru va fi posibil în condiţiile majorităţii parlamentare din 2009.

În primul rând, chiar în PDL există opinii divergente. Majoritatea liderilor PDL, în frunte cu premierul Emil Boc, s-au declarat îngrijoraţi de situaţia ANI. Fostul ministru Monica Macovei a spus că hotărârea CCR este făcută „ca să se poată fura în linişte”, europarlamentarul Cristian Preda a declarat că ANI este pe cale să devină „cutie poştală”, ceea ce nu poate garanta o etică minimală, iar ministrul de Interne, Vasile Blaga, s-a declarat curios să vadă motivarea CCR, convins fiind că „sigur nu e un lucru bun”. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a făcut însă o apreciere surprinzătoare. Potrivit NewsIn, el a declarat că ANI a devenit o justiţie paralelă, în condiţiile în care Constituţia interzice aşa ceva. „ANI s-a transformat dintr-o chestiune corectă şi normală într-un soi de mecanism «care ştie să completeze mai corect şi mai corect declaraţii»”, a declarat Radu Berceanu, care a precizat că, în opinia sa, „Curtea Constituţională nu e de contestat prin organizarea noastră judecătorească şi constituţională”, iar în România „nu e voie, prin Constituţie, dacă mă întrebaţi, după felul cum citesc eu Constituţia, ca inginer de aviaţie, nu ştiu de ce nu au observat şi alţii, că nu e voie să faci justiţii paralele”.

Neînţelegeri asupra modalităţii prin care să fie salvată ANI ar putea apărea şi din partea partenerilor de la UDMR. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, şeful Comisiei pentru drepturile omului, a declarat RL că ordonanţa de urgenţă nu este cea mai bună soluţie şi că mult mai bine ar fi dacă Guvernul ar elabora un proiect de lege care să fie discutat şi adoptat de Parlament în regim de urgenţă. „Legea ar fi adoptată în termenul legal de 45 de zile pentru punerea în acord a textului cu cerinţele Curţii Constituţionale, astfel încât ANI să poată funcţiona”, ne-a declarat senatorul UDMR.

Discuţiile din Parlament vor redeschide, astfel, dezbateri de uzură. Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat nuanţat că partidul său va sprijini o nouă lege a ANI, dar nu în stilul de „vendetă politică” al Monicăi Macovei: „ANI trebuie să funcţioneze în continuare nu doar pentru că este un angajament al nostru faţă de UE, ci pentru că ideea de transparenţă nu e deloc greşită, însă trebuie să refacem legea în termeni constituţionali, ţinând cont de lucruri care au fost totuşi negative în activitatea ANI în această perioadă”. La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că „se supralicitează consecinţele acestei decizii a CCR”, că „nu e asta chiar cea mai mare nenorocire a României” şi că „ideea de a exista un control public asupra modului în care cresc averile demnitarilor rămâne în picioare, iar ea poate fi pusă în practică şi cu ANI, şi fără ANI”. În plus, nu este clar deloc dacă PDL se poate baza în demersurile sale pe sprijinul parlamentarilor racolaţi de curând de la PSD şi PNL.

Elena Vijulie
Elena Vijuliehttp://elena-vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă