11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportCe le-a transmis Iohannis românilor din Polonia

Ce le-a transmis Iohannis românilor din Polonia

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, joi, la Varşovia, românilor din Polonia, că în ţară a început procesul de schimbare a modului în care arată politica şi de reformare a instituţiilor, iar despre Schengen, că doreşte ca în primul său an de mandat să facem un pas în această direcţie, transmite Mediafax.

Citește și: CORESPONDENȚĂ de la Varșovia. Iohannis anunță, la București, o întâlnire cu șefii de state pentru pregătirea Summitului NATO

”Speranţa mea este ca în primul an al primului mandat să facem un pas în direcţia aceasta (..) Dacă nu am avea susţinători, nu cred că am face mare lucru, dar fiindcă suntem în Polonia este bine să ştiţi că Polonia ne-a sprijinit din capul locului şi este un partener foarte serios. Dacă mai găsim câţiva parteneri aşa cum este Polonia, atunci problema s-ar rezolva repede”, a declarat Iohannis.

Citește și:CORESPONDENȚĂ de la Varșovia. Vizita președintelui Klaus Iohannis în Polonia, pas cu pas

Șeful statului a subliniat că prezenţa sa în Polonia reprezintă ”o componentă esențială a politicii externe pe care şi-a asumat-o, şi anume o politică transparentă și eficientă, apropiată de cetățenii români, oriunde trăiesc aceștia”.

”Vreau ca toți românii să fie bine reprezentați peste hotare, iar între autorități și cetățeni să existe o relație bazată pe respect. Este rolul autorităților să se asigure că drepturile și libertățile românilor, ca cetățeni europeni, sunt protejate, dar și să vină în sprijinul lor. Cred că, indiferent din ce motiv sau de cât timp sunt plecați, pentru românii din străinătate sentimentul apartenenței la o națiune și identitatea profundă nu se pierd niciodată. Este datoria noastră, a celor de acasă, să cultivăm acest sentiment și să vă susținem în afirmarea propriei identități spirituale și culturale, în păstrarea tradițiilor proprii”, le-a mai transmis Iohannis românilor din diaspora.

Președintele Iohannis se află în vizită oficială, în Polonia, pentru două zile, unde are întrevederi cu mai mulți oficiali.

Cele mai citite

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Poliția a aplicat amenzi, după ce mai mulți nuntași au blocat o intersecție

Poliția din județul Teleorman a intervenit prompt în urma unui incident în localitatea Buzescu, unde circulația a fost blocată de nuntași, generând disconfort și...
Ultima oră
Pe aceeași temă