17 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportCazanciuc îi acuză pe senatori că au votat împotriva României

Cazanciuc îi acuză pe senatori că au votat împotriva României

Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, a declarat, marți seară, că votul senatorilor pentru respingerea proiectul de lege pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate este împotriva intereselor României.

Plecasem destul de optimist de dimineaţă la Senat, chiar îmi pregătisem un discurs în care încercam să spun că avem ocazia, împreună cu senatorii, să demitizăm acest marţi 13 şi să arătăm că lucrurile pot să fie şi altfel decât în percepţia populară. Din păcate nu a fost aşa, am avut un vot împotrivă, împotriva unei legi, împotriva intereselor României„, a declarat Robert Cazanciuc la TVR,

Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins, marţi, de Senat, fiind înregistrate 66 de voturi „pentru”, 6 abţineri şi 36 de voturi „împotrivă”. Numărul voturilor favorabile înregistrate este insuficient pentru adoptarea unei legi cu caracter organic. Pentru aprobare, proiectul de lege ar fi trebuit să fie votat de minimum 84 de senatori.

Senatul este prima cameră sesizată cu acest proiect de lege, amintește Mediafax.

 

Cele mai citite

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

BEC: Candidaturile și listele cu susținători pentru alegerile prezidențiale se depun până pe 5 octombrie

Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Preşedintelui României din 2024 a decis, marţi, că, până la 5 octombrie, ora 24,00, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...
Ultima oră
Pe aceeași temă