15.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportCâţi secretari de stat o să-şi caute de lucru

Câţi secretari de stat o să-şi caute de lucru

Miniştrii Cabinetului Boc trebuie să hotărască în câteva zile care secretarii de stat la care vor renunţa, astfel încât să rămână câte doi la fiecare minister. Trei secretari de stat vor avea numai Internele, Finanţele şi Externele. În prezent, majoritatea ministerelor au câte trei sau patru secretari de stat, Finanţele şi Economia câte cinci, cu un vârf de 11 secretari de stat la Ministerul de Interne (vezi lista la finalul articolului).

Economii de 2 milioane euro anual?

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Muntean, spune că numai după adoptarea hotărârilor de guvern necesare, miercurea viitoare,  se va cunoşte exact la cât se ridică sumele economisite prin reducerea numărului de secretari de stat de la 57 la 32. În baza cifrelor oficiale,  Realitatea TV a estimat că ar fi vorba despre o economie de două milioane de euro anual.

Nu e vorba numai despre salariul secretarului de stat, care porneşte de la circa 4.000 de lei, ci şi de personalul angajat la cabinetul său, care se desfiinţează. În medie, cabinetul unui secretar de stat cuprinde, la ora actuală, trei persoane: un director de cabinet şi doi consilieri personali. Sunt însă şi cazuri – precum al secretarului de stat Szocs Domokos din Ministerul Educaţiei – când regăsim în structura cabinetului şi un consultant şi un referent. Startul tăierilor la nivel central a fost dat la mijlocul lunii mai, pe fondul criticilor parlamentarilor majoritari, care cereau remanierea Cabinetului, presaţi la rândul lor de nemulţumirea celor afectaţi de preconizatele tăieri de pensii şi salarii. (Potrivit unor surse din zona Guvernului, mesajul de răspuns al unor miniştri ar fi fost de tipul „vreţi capetele unor miniştri, îi vom scoate din schemă pe secretarii de stat susţinuţi de filialele contestatare”.)

Miniştrii au avut deci la dispoziţie mai multe săptămâni ca să analizeze ce secretar de stat va pleca. Dar cum secretarii de stat sunt numiţi politic, miniştrii trebuie să ţină seama şi de algoritmul politic PDL/UDMR/UNPR atunci când hotărăsc cine rămâne şi cine pleacă. Este şi motivul pentru care este de aşteptat ca unii dintre ei să rămână totuşi în ministere, pe funcţii inferioare. De la Guvern, Ioana Muntean spune că rămâne la latitudinea fiecărui ministru dacă cel retrogradat din funcţia de secretar de stat va primi altă slujbă în minister. Toate acestea ar urma să fie tranşate în şedinţa de luni a coaliţiei.

Blaga: „Dacă eu nu sunt ministru sau parlamentar, sunt inginer”

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a anunţat pe cine va păstra dintre cei cinci secretari de stat actuali. „Pe administraţie publică o să avem doi secretari de stat, cei la care ţin foarte mult: domnul (Mihai – n.r.) Capră pe relaţia cu prefecturile şi IGSU, cel mai bun prefect din România în perioada 2006-2010, şi domnul Emacu. Pe ordine publică, domnul Fătuloiu va coordona armele militarizate: Poliţia, Poliţia de Frontieră şi Jandarmeria”, a explicat el. Gheorghe Emacu este secretar de stat susţinut de UNPR. Celorlaţi trei, cărora li se adaugă încă cinci care aveau alte funcţii cu rang de secretar de stat în MAI, Vasile Blaga le-a sugerat că trebuie să-şi caute de lucru: „Păi, dacă eu nu sunt ministru sau parlamentar, sunt inginer”.

Diaconescu: „Dacă plecările nu presupun reorganizare, e ca şi cum pleacă secretara”.

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, spune la rândul său că selecţia ţine de hotărârea politică a partidelor din coaliţie, dar susţine că este nevoie de o clarificare bazată pe expertiza fiecărui minister în parte. După cum în cazul Ministerului de Externe s-a convenit să rămână trei secretari de stat, şi nu doi (era vorba de nivelul de reprezentare al României în străinătate, care nu poate coborî la funcţia de director sau director general), este posibil ca şi alte ministere să aibă necesităţi similare. În plus, el atrage atenţia că reducerea secretarilor de stat trebuie să fie urmarea unei reorganizări a ministerelor. „Secretarul de stat este un fel de şef de departament. Toţi au răspunderi directe şi oameni în subordine. Dispariţia unui secretar de stat trebuie să aibă o raţiune administrativă. Adică reduc, comasez sau desfiinţez un departament în minister şi atunci dispare şi secretarul de stat corespunzător. Dacă renunţ pur şi simplu la un secretar de stat şi, implicit, la oamenii de la cabinetul lui, ţine de imagine. Iar dacă un fost secretar de stat rămâne director sau altceva în minister, e ca şi când pleacă secretara”, a explicat el pentru România Liberă. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Muntean, declară însă că această restructurare a început deja. S-au semnat hotărâri de guvern pentru concedierea a 2.500, respectiv 1.621 de persoane din subordinea ministerelor Muncii şi Sănătăţii.  

Numărul actual de secretari de stat de la cele 15 ministere

1.  Ministerul Administraţiei şi Internelor – unsprezece secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi

2. Ministerul Agriculturii şi dezvoltării rurale – trei secretari de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct

3. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – un singur secretar de stat

4. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – patru secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general si doi secretari generali adjuncţi

5. Ministerul Educaţiei – trei secretari de stat (la cabinetele cărora sunt trei directori de cabinet, cinci consilieri, un consultant şi un referent) si un secretar general

6. Ministerul Justiţiei – trei secretari de stat si un subsecretar de stat

7. Ministerul Muncii – trei secretari de stat şi un secretar general

8. Ministerul Transporturilor – patru secretari de stat si un secretar general

9. Ministerul Afacerilor Externe – cinci secretari de stat, doi subsecretari de stat şi un secretar general

10. Ministerul Apărării Naţionale – doi secretari de stat şi un secretar general

11. Ministerul Culturii – un secretar de stat şi un secretar general

12. Ministerul Economiei – cinci secretari de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct

13. Ministerul Finanţelor Publice – cinci secretari de stat, la care se adaugă conducerea ANAF

14. Ministerul Mediului – trei secretari de stat, un secretar general şi doi secretari adjuncţi

15. Ministerul Sănătăţii – trei secretari de stat şi un secretar general

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă