12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportCâte sute de mii de euro are în conturi EBA, împreună cu...

Câte sute de mii de euro are în conturi EBA, împreună cu soţul ei

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu şi-a trecut în declaraţia de avere, din iunie 2013, patru depozite bancare deţinute împreună cu soţul ei, Bogdan Ionescu, a căror valoare este de 460.000 de euro, transmite Mediafax.

Declaraţia este datată 5 iunie 2013 şi înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă în 10 iunie 2013.

Elena Băsescu a trecut în declaraţie un apartament de 130 de metri pătraţi dobândit în 2011 de soţul ei prin donaţie.

Citeşte şi Băsescu: Voi avea o nepoţică, spre marea mea bucurie

Europarlamentarul deţine, prin cumpărare, un autoturism Range Rover fabricat în 2007, iar soţul ei deţine două autoturisme Mercedes, fabricate în 1999 şi 2008.

De asemenea, Elena Băsescu a trecut în declaraţia de avere bijuterii şi ceasuri de 50.000 de euro, adăugând că soţul ei deţine ceasuri de 55.000 de euro, dobândite până în 2012, şi tablouri de 10.000 de euro, de asemenea dobândite până în 2012.

Elena Băsescu are un cont curent de 3.000 de euro la ING Bruxelles şi un cont curent de 12.000 de euro la ING România. De asemenea, ea are la BRD un cont de 2030 de euro şi unul de 400 de lei. Tot la BRD, ea deţine un depozit de 11.251 euro.

Pe de altă parte, Elena Băsescu a trecut în declaraţia de avere patru depozite la BRD, în valoare totală de 459.780 euro, ea adăugând, la fiecare cont, menţiunea “cont comun, certificat căsătorie”.

Europarlamentarul a mai trecut în declaraţia de avere 125.395,46 de euro reprezentând transport şi diurnă la Parlamentul European, precum şi cheltuielile pentru cabinetul de europarlamentar în valoare de 51.588 euro.

Ea a mai trecut în declaraţie venituri de 74.408, 64 euro reprezentând indemnizaţia de europarlamentar, precum şi venitul de 14.436 lei al soţului, în calitate de director la SC Syd Consult SRL.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă