14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportCasatorie imposibila intre PNL si PD

Casatorie imposibila intre PNL si PD

Primul ministru Calin Popescu Tariceanu, insotit de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, si de ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, au survolat ieri santierul de pe traseul viitoarei autostrazi “Transilvania” din localitatea bihoreana Chiribis. Desi cei doi demnitari romani au sosit intr-o delegatie comuna in Bihor, singurele obiective la care au participat impreuna au fost zborul deasupra santierului de pe traseul autostrazii si intalnirea cu reprezentantii autoritatilor locale si judetene, care a avut loc la sediul Prefecturii. De aici, drumurile celor doi s-au despartit…

Calin Popescu Tariceanu a plecat la sediul PNL, unde a purtat o scurta discutie cu membrii din conducerea partidului si s-a intalnit cu jurnalistii, in timp ce Radu Berceanu s-a dus la sediul PD, unde a sustinut singur o conferinta de presa.

Premierul, jucator in terenul presedintelui

“Nu stiu de ce domnul prim-ministru doreste sa fie intr-un soi de egalitate, echilibru cu presedintele si sa incerce un soi de lupta. Daca dorea, cand s-a retras Stolojan putea sa spuna ca vrea sa candideze la Presedintie. Or, ei (liberalii – n.r.) au fost deosebit de bucurosi cand domnul Basescu s-a angajat sa candideze. Domnul Basescu este cel care l-a numit, apoi, in functia de prim-ministru. Si atunci, cum poate sa fie egalitate si sa ne punem piuneze? Cum poate fi o lupta intre palate, cand un palat l-a numit pe celalalt?”, a spus Radu Berceanu. “PNL respinge orice incercare a noastra de a ne apropia. Strategia politica prevedea ca alianta sa mearga pana in 2008. In ultima vreme, liberalii accentueaza ideea competitivitatii in alianta, cand noi ar trebui sa fim in competitie cu partidele aflate in opozitie”, a spus Radu Berceanu. El l-a acuzat pe Tariceanu ca, in loc sa se ocupe de problemele tarii, face politica externa, referindu-se la problema legata de retragerea trupelor din Irak. “Premierul a considerat ca nu mai este nimic de rezolvat in tara si a inceput sa se ocupe de probleme externe. Tariceanu este intr-o permanenta lupta cu presedintele Traian Basescu. Daca vroia sa ajunga sef al statului, trebuia sa candideze la aceasta functie atunci cand s-a retras Theodor Stolojan”, a adaugat Berceanu. “S-o fi gandit ca nu mai e nimic de facut in guvernarea si administrarea tarii si a intrat pe terenul presedintelui”, a conchis vorbitorul.

Berceanu: “Dragoste cu de-a sila nu se poate”

Ministrul a fost de parere ca organizarea separata a conferintelor de presa de la Oradea, atata vreme cat subiectele discutate erau aceleasi, este un exemplu al felului in care functioneaza Alianta. “Nu putem vorbi de un razboi intre palate, insa dragoste cu de-a sila nu se poate. Aici, la Oradea, trebuia sa existe un sediu al Aliantei D.A., iar conferinta trebuia sa fie una comuna”, a conchis Berceanu.

…Nimeni nu poate cere PNL si PD sa se si iubeasca

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, in schimb, ca atat timp cat PNL si PD "se intalnesc” in problemele importante, nimeni nu le poate cere liberalilor si democratilor sa se si iubeasca.
"Relatia dintre PNL si PD este o relatie absolut necesara, chiar daca in plan local pot sa apara ambitii si orgolii (referindu-se la problemele Aliantei PNL-PD din Bihor – n.r.). Daca in problemele mari de interes public ne intalnim, nimeni nu ne poate cere sa ne si iubim”, a justificat Tariceanu despartirea de Berceanu pentru conferinta de presa. Reamintim ca PNL Bihor a renuntat la alianta cu filiala locala a PD in aprilie, acuzandu-i pe democrati ca ar fi incalcat protocolul de mai multe ori.

Cele mai citite

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă