10.4 C
București
miercuri, 22 martie 2023
AcasăSportBugetul CSM, avizat favorabil

Bugetul CSM, avizat favorabil

Comisiile juridice din Parlament au avizat favorabil bugetul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), de 90,4 milioane de lei, preşedintele CSM Adrian Bordea arătând că bugetul este unul "restrictiv", nefiind acoperite o serie de cheltuieli.

Bugetul CSM pe 2015 este de 90.467.000 de lei, cu 15,19 la sută mai puţin decât în 2014 (106.665.000 de lei), potrivit proiectului de buget, scrie Mediafax.

Preşedintele CSM Adrian Bordea a apreciat că bugetul este unul "restrictiv", enumerând probleme privind cheltuielile de personal, cu Inspecţia Judiciară şi cu Institutul Superior al Magistraturii.

"Dificultăţile cele mai mari sunt legate, ca şi la Ministerul Public, de cheltuielile de personal, iar o parte foarte delicată este aceea a cheltuielilor de învăţământ – cheltuieli de personal, materiale, cheltuieli de capital. Deşi legea prevede că Inspecţia Judiciară are o autonomie, ea nu are şi autonomie financiară, astfel încât cheltuielile suportate de inspecţie trebuie să fie în bugetul consiliului. De aceea problemele complicate apar în momentul în care constatăm că nici măcar contravaloarea chiriei nu poate fi achitată în totalitate din bugetul alocat, astfel încât rugămintea noastră este să avem un moment de reflecţie asupra situaţiei create. La cheltuielile de învăţământ avem probleme pentru că Institutul Superior al Magistraturii are proiecte în derulare – proiectul elveţian şi proiectul norvegian – unde suntem cofinanţatori", a spus Bordea.

Bugetul CSM provine în proporţie de 89,82 la sută din bugetul de stat, de 3,69 la sută din fonduri externe nerambursabile, iar 6,49 la sută sunt venituri proprii.

Cele mai citite

Cei mai mulți angajatori oferă majorări salariale peste 10% în 2023

Majorarea salariilor continuă să se afle pe lista de priorități a angajatorilor și în 2023. Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs România, ale...

Premierul grec Mitsotakis a transmis că alegerile generale vor avea loc în mai

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi seară, trei săptămâni după o catastrofă feroviară care a condus la numeroase manifestaţii împotriva guvernului său, că...

Rusia și China sunt îngrijorate de prezența în creștere a NATO în Asia

Rusia şi China sunt preocupate de prezența în creştere a NATO în Asia, afirmă preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping într-o declaraţie comună semnată...
Ultima oră
Pe aceeași temă