19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportBoc: CNH Petroşani va primi 136 milioane de lei subvenţie pentru minerit

Boc: CNH Petroşani va primi 136 milioane de lei subvenţie pentru minerit

Compania Naţională a Huilei Petroşani va primi 136 de milioane de lei subvenţie pentru continuarea activităţii de minerit, sumă care va fi alocată la rectificarea bugetară, a anunţat, marţi, premierul Emil Boc, aflat în vizită în judeţul Hunedoara, scrie Mediafax.

“În şedinţa de Guvern în care vom aproba rectificarea bugetară, vom acorda 136 de milioane de lei pentru subvenţia la minerit. Asta înseamnă că imediat după ce se va face rectificarea şi după ce o să avem aprobarea Comisiei Europene aceşti bani ajung în Valea Jiului pentru a finanţa minele, potrivit programului agreat de Guvernul României”, a declarat premierul Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

CNH Petroşani se află într-un program de restructurare care prevede disponibilizarea a nouă sute de angajaţi, începând din luna septembrie, la plecarea din companie aceştia urmând să beneficieze de plăţi compensatorii.

CNH, deţinută integral de stat, are aproximativ 8.800 de angajaţi şi administrează minele de la Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani.

Datoriile companiei către bugetele statului au urcat cu 10% anul trecut şi au ajuns la 4,13 miliarde de lei.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă