25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportBloomberg: România ar putea începe discuțiile pentru un nou acord cu FMI...

Bloomberg: România ar putea începe discuțiile pentru un nou acord cu FMI și UE

Într-un interviu acordat joi pentru Bloomberg, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că Guvernul de la București ar putea ajunge la un nou acord cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană în 2016, pentru a se proteja împotriva șocurilor de pe piață, scrie Agerpres.

România se poate descurca singură și nu avem nevoie de finanțare de la FMI dar ar fi o idee bună să avem un tip de acord flexibil ca o măsură de siguranță împotriva turbulențelor de pe piață. Costurile de finanțare sunt foarte mici în prezent dar nu poți ști niciodată” a declarat Eugen Teodorovici.

Începând din 2009 și până în prezent România a încheiat trei acorduri consecutive de împrumut cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, care au servit ca o ancoră pentru politicile guvernamentale în domeniul bugetului, privatizării companiilor de stat și economiei. Revizuirea actualului acord în valoare de patru miliarde de euro cu creditorii internaționali nu a putut fi finalizată începând din luna iunie 2014 și până în prezent din cauza lipsei unui acord cu privire la planurile fiscale ale Guvernului. Parlamentarii au renunțat la unele reduceri de taxe programate pentru luna ianuarie și au promis să mențină deficitul bugetar de anul viitor la aproximativ 2% din PIB. Potrivit lui Teodorovici, în luna august bugetul înregistra un excedent de aproximativ un procent.

Acordul nu este suspendat ci doar va expira la finele acestei luni. Acest lucru nu ne împiedică să încheiem un nou acord cu creditorii’, a subliniat ministrul de Finanțe.

Acordul în derulare cu FMI are o valoare de două miliarde de euro însă autoritățile de la București nu au accesat fonduri până în prezent. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare. Actualul acord stand-by este cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat FMI, de la declanșarea crizei economice, în 2009. Aranjamentul a fost încheiat în septembrie 2013 pentru 24 de luni.

Pe de altă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat că social democrații au cerut Guvernului să negocieze un acord, ideea susținută și de liderul Partidului Liberal, Alina Gorghiu.

 

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă