14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportBlaga: Am atacat la CC Hotărârea privind componenţa Guvernului

Blaga: Am atacat la CC Hotărârea privind componenţa Guvernului

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului, conform Mediafax.

“Am avut numărul nostru de semnături, aveam nevoie de semnături de la ei (parlamentarii PMP – n.r.), le-am solicitat şi le-au dat. Cum, de altfel, dacă or să ne anunţe că vor dori să depună o moţiune simplă pe anumite teme şi ne anunţă dinainte vom fi de acord”, a arătat liderul PDL, la o emisiune a postului B1 TV.

Citeşte şi: Guvernul Ponta III a trecut de Parlament. Premierul nu a ajuns la un acord cu preşedintele. Băsescu: Îi voi numi pe toţi miniştrii când vor fi îndeplinite condiţiile legale

El susţinut că nu trebuie să mire pe nimeni că a existat un punct de vedere comun al preşedintelui Traian Băsescu cu cel al PDL.

“La fel am gândit întotdeauna atunci când am discutat despre respectarea legilor statului şi a Constituţiei”, a spus el.

Liderul PDL a susţinut că demersul la Curtea Constituţională nu a fost făcut pentru a prelungi criza politică, pe care nu democrat-liberalii au provocat-o, ci PSD şi PNL, ci pentru că a fost obligatoriu, ca demers politic al unui partid care în permanenţă a respectat Constituţia, să facă tot ceea ce trebuie ca aceasta să fie respectată.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga declarase în cursul zilei de marţi că grupurile parlamentare ale PDL au decis să atace la CC hotărârea Parlamentului pentru noul Guvern dacă nu va exista asumarea răspunderii pentru noul program de guvernare.

Citeşte şi: Ponta fuge de răspundere. Mingea este la Băsescu

Blaga a precizat că, dacă până luni nu era niciun motiv de atacare a Guvernului la CC, după ce s-a semnat protocolul între PSD şi UDMR, s-a modificat programul de guvernare.

“De aceea, am luat decizia în grupurile parlamentare reunite să atacăm la CC dacă lucrurile vor continua în această manieră în care îşi vor modifica programul de guvernare prin această înţelegere cu UDMR”, a precizat Blaga.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă