19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportBaschet masculin: CSM CSU Oradea a cucerit titlul de campioană naţională

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a cucerit titlul de campioană naţională

Orădenii s-au impus cu scorul general de 3-1 în finala cu CSU Sibiu, desfăşurată după sistemul cel mai bun din cinci partide. Echipa antrenată de Cristi Achim câştigase primele două partide de la Sibiu, cu 89-87 şi 64-62, după care sibienii au învins în meciul al treilea de la Oradea,m cu 71-64.

CSM Oradea şi-a trecut în palmares al treilea său titlu de campioană, după cele din ediţiile 2015-2016 şi 2017-2018. ”Leii roşii” au mai jucat o finală, pierdută, în sezonul 2013-2014. CSU Sibiu a câştigat campionatul de două ori, în 1995 şi 1999.

În meciul patru al finalei, primul sfert a fost echilibrat (15-15), dar apoi gazdele au reuşit să se desprindă uşor-uşor, iar cu zece minute înainte de final conduceau cu 57-50. Orădenii şi-au menţinut avansul şi chiar şi l-au consolidat, gestionând bine finalul, după ce Sibiul a venit la cinci puncte (68-63) când mai erau 66 de secunde.

Artizanii victoriei au fost Sean Barnette, care nu a fost utilizat în primele trei meciuri ale finalei, cu 18 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, şi Giordan Watson 15 p, 4 rec, 4 pd. Achim i-a mai folosit pe Dragan Zekovic 13 p, 3 rec, Arturas Valeika 11 p, 1 rec, Bogdan Nicolescu 5 p, 3 rec, Kristopher Richard 4 p, 9 rec, 6 pd, Bogdan Ţîbîrnă, Tudor Fometescu 1 rec, Muhamed Pasalic 4 p, 1 rec, Nikola Markovic 5 p, 1 rec, 5 pd.

Pentru CSU Sibiu, echipă antrenată de Dan Fleşeriu, au jucat Monyea Pratt 15 p, 7 rec, 2 pd, Lucas Tohătan 7 p, 1 rec, Kevin Hardy 8 p, 6 rec, 1 pd, Randal Falker 8 p, 10 rec, 2 pd, Isaiah Philmore 8 p, 8 rec, 1 pd, Mirel Dragoste 3 p, 1 rec, Aurelian Gavriloaia 2 p, Christopher Cooper Williams 3 p, 4 rec, 2 pd, Justas Tamulis 12 p, 1 rec.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă