19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportAvocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională o OUG privind acreditarea şcolilor doctorale

Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională o OUG privind acreditarea şcolilor doctorale

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat la Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu OUG 54/2017, promovată de ministrul Liviu Pop, prin care acreditarea şcolilor doctorale e amânată până în 2019. Ciorbea spune, într-un comunicat de presă, că OUG este neconstituţională, citează Hotnews.

Avocatul Poporului arată că de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 (promovată de Daniel Funeriu, care impunea evaluarea şcolilor doctorale) şi până în prezent nu a fost realizată evaluarea de către instituţiile îndrituite de lege cu această sarcina. "Prin urmare, circumstanţele pentru care legiuitorul delegat (Guvernul) a acţionat în anul 2016 au rămas neschimbate, dar pierd caracterul de noutate, specific unei situaţii extraordinare", arată Ciorbea.

"În privinţa condiţiei caracterului obiectiv al situaţiei extraordinare, definită de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (existenţa să nu depinde de voinţă Guvernului), nici această nu poate fi susţinută, având în vedere obligaţiile legale ale Ministerului Educaţiei Naţionale în domeniu.

Cât priveşte condiţia privind motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, această trebuie să fie efectivă, adică să demonstreze necesitatea obiectivă a adoptării reglementării în regim de urgenţă, nu doar să enunţe această necesitate, astfel cum s-a procedat în preambulul O.U.G. nr. 54/2017.

În contextul în care are la dispoziţie mijloacele legale pentru aplicarea procedurilor de evaluare şi acreditare, executivul a intervenit legislativ pentru prelungirea autorizării provizorii a şcolilor doctorale, măsură care apare pe de o parte artificială, iar pe de altă parte, o intervenţie nejustificată în activitatea legislativului, cu atât mai mult cu cât măsură extraordinară a ordonanţei de urgenţă a fost folosită atât în anul 2016, cât şi în anul 2017.

În aceste condiţii, poate fi reţinută ingerinţă nejustificată a Guvernului în atribuţiile de legiferare ale Parlamentului, ceea ce contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat", mai arată Ciorbea.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă