21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSportAvionul cu liderii USL a întârziat la miting din cauza ceţii. Ponta:...

Avionul cu liderii USL a întârziat la miting din cauza ceţii. Ponta: În 9 decembrie să aveţi grijă ca ceaţa să se răspândească

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la lansarea candidaţilor USL de la Cluj, că în această zonă “încă este ceaţă”, iar din acest motiv liderii Uniunii nu s-au putut ţine de cuvânt să ajungă la ora stabilită şi i-a îndemnat pe cei prezenţi ca în 9 decembrie să “răspândească” ceaţa, scrie Mediafax.

Ponta le-a spus simpatizanţilor prezenţi la mitingul de la Cluj că la alegerile locale USL a reuşit să arate că poate câştiga consiliul judeţean, în virtutea încrederii pe care a inspirat-o.

“Cred că, dacă aţi fi crezut mai mult astăzi, aveaţi şi primăria”, le-a mai spus liderul PSD.

El le-a cerut participanţilor ca în 9 decembrie să “răspândească” ceaţa.

“Am vrut să ne ţinem de cuvânt, să venim la timp, dar la Cluj încă e ceaţă. Vă rog ca în 9 decembrie să aveţi grijă ca ceaţa să se răspândească. (…) Sunt convins că pe 9 decembrie ceaţa va lăsa loc unei victorii pe care o merităm şi pentru care ştim ce avem de făcut în continuare”, a afirmat preşedintele PSD.

La mitingul USL participă, potrivit organizatorilor, aproximativ o mie de persoane.

Liderii USL au ajuns cu întârziere la mitingul de la Cluj, deoarece avionul cu care au venit nu a putut ateriza la timp din cauza ceţii.

Organizatorii mitingului USL de vineri, de la Cluj-Napoca, anunţaseră iniţial, pe ecranele instalate în Casa de Cultură a Studenţilor, că evenimentul va începe la ora 13.00, şi nu la 12.00 cum era programat, din cauza condiţiilor meteorologice, după care au revenit şi au precizat că întârzierea va fi de o jumătate de oră.

Directorul Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, David Ciceo, declarase că avionul cu care urmau să ajungă liderii USL va avea o întârziere de aproape o oră din cauza ceţii de pe aeroporturile din Cluj şi Bucureşti.

“Cursa aeriană de la Bucureşti cu personalităţile care urmau să participe, la Cluj-Napoca, la o acţiune electorală trebuia să aterizeze la 11.40, dar din cauza ceţii de la Cluj şi de la Bucureşti va ateriza în jurul orei 12.30”, a spus Ciceo.

La mitingul de lansare a candidaţilor USL Cluj erau aşteptaţi preşedintele PSD, Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, cel al PC, Daniel Constantin, şi ministrul de Interne, Mircea Duşă.

Ulterior, liderii USL vor participa la un miting similar la Târgu Mureş.

Toodată, din cauza ceţii, la Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca sunt şi alte curse întârziate, care urmau să aterizeze de la Bucureşti la 8.40. respectiv 10.15, dar şi curse care trebuiau să decoleze spre Viena, la 9.05, şi Bucureşti, la 10.35.

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă