18.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSportAustralian Open, fără Roger Federer

Australian Open, fără Roger Federer

Australian Open, ediția 2021, nu-l va avea pe tabloul principal pe Roger Federer, unul dintre cei mai mari jucători de tenis de câmp din istorie.

„Roger Federer a decis să nu joace la Australian Open. A făcut multe progrese în ultimele luni în ceea ce priveşte forma sa fizică. Dar, după ce a discutat cu echipa sa, el a decis că este mai bine pe termen lung să revină în competiţii după Openul Australiei.”, a anunțat Tony Godsick, agentul jucătorului.

În luna ianuarie se împlinește un an de când Roger Federer, ajuns la aproape 40 ani, nu a mai jucat într-un turneu oficial. Ultima apariție a fost chiar la ediția de anul trecut a Australian Open, când a fost învins în semifinalele competiției de Novak Djokovic.

Ediția din 2021 a Australian Open va debuta pe 8 februarie, cu trei săptămâni mai târziu faţă de data prevăzută iniţial, din cauza măsurilor sanitare impuse de autorităţile din această ţară pentru evitarea răspândirii Covid-19.

Toți jucătorii din turneu și echipele lor sunt obligați să stea timp de două săptămâni în carantină înaintea competiției și să se testeze periodic.

Cele mai citite

ANAF trece la impuneri din oficiu pentru venituri nedeclarate din 2021

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale poate fi făcută, atunci când contribuabilul nu depune declarația obligatorieANAF va începe, începând...

Nicușor Dan: O nouă dronă a fost interceptată și doborâtă de un avion F-16, în spațiul aerian al României

Aparatul a fost doborât de un pilot al Forțelor Aeriene Române, în apropierea Deltei DunăriiO nouă dronă a fost interceptată și distrusă sâmbătă dimineață...

Rheinmetall își dublează producția de pulbere pentru muniție

Grupul german Rheinmetall își extinde fabrica din Aschau am Inn, lângă München, într-un proiect menit să dubleze capacitatea de producție de pulbere explozivă pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă