19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportATP Tokyo: Victorie facilă pentru Novak Djokovic

ATP Tokyo: Victorie facilă pentru Novak Djokovic

Acesta a fost primul meci de simplu disputat de Djokovic după ce s-a retras în turul al patrulea la US Open, la meciul cu Stan Wawrinka, din cauza unor probleme la umărul stâng.

Djokovic a intrat în cea de-a 271-a săptămână ca număr unu mondial, depăşindu-l pe americanul de origine cehă Ivan Lendl, care a ocupat fotoliul de lider al clasamentului ATP timp de 270 de săptămâni.

Sârbul se află pe locul al treilea în ierarhia all time a liderilor ATP, după elveţianul Roger Federer (310 săptămâni) şi americanul Pete Sampras (286 săptămâni).

Într-un alt meci disputat marţi în primul tur la Tokyo, japonezul Taro Daniel, beneficiarul unui wild card oferit de organizatori, a reuşit să-l elimine pe favoritul numărul 2, croatul Borna Coric, în faţa căruia s-a impus în trei seturi: 6-4 4-6 7-6.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă