Tot umbland prin tara, in cautarea si pentru salvgardarea unor monumente istorice, am ajuns la concluzia ca ele depind rareori de Ministerul Culturii si Cultelor (MCC), indiferent daca acesta le e proprietar sau nu, ci mai mult de generozitatea unor sponsori locali sau a publicului larg. Oricum, la MCC a fost si este haos, indiferent de ministrii perindati pe acolo, cu exceptia lui Ion Caramitru, iar restauratorii sunt alesi pe ochi frumosi. Asa ca fiecare monument are norocul sau nenorocul lui. Dar nu numai omul isi face norocul, ci si monumentul, indeosebi daca are ceva senzational, vreo icoana facatoare de minuni, o cruce de leac, vreun moroi gen Dracula sau alte legende legate de locul cu pricina. Atunci obiectivul devine atractiv, iar publicul ii asigura celebritatea si cresterea numarului de vizitatori si sponsori. Am ales doar cateva exemple, dintr-un tinut nu prea bogat in monumente istorice, cum este Baraganul.
Crucea de leac, de la Coslogeni
In vara acestui an, in Baragan a fost iarasi o seceta grozava, iar peisajul actual este extrem de dezolant, cu islazuri parjolite, unde chiar si ciulinii s-au uscat, cu drumuri pline de praf si cu cerul necrutator de senin. Fantanile au saracit de apa sau chiar au secat. Mergand dinspre Calarasi spre Fetesti, pe langa bratul dunarean Borcea, calatorul ajunge aproape de satul Coslogeni, unde este anuntat de un indicator ca a ajuns la Manastirea Sfanta Cruce. Numele manastirii vine de la o veche cruce din piatra, numita Crucea de Leac, asemanatoare cu cea de la Manastirea Dervent, de langa Ostrov, judetul Constanta. Ca si la Dervent, si la sfantul lacas de la Coslogeni se afla un Izvor de Leac, unde in fiecare an, de Izvorul Tamaduirii, se oficiaza slujbe religioase. Apa Izvorului de Leac este captata intr-o fantana. Langa aceasta a inceput, in urma cu cativa ani, construirea unei manastiri, finalizata in 2003.
In afara izvorului tamaduitor, noua manastire are si Crucea de Leac, astazi incastrata in fatada unui altar. Aceasta cruce, monument istoric din leatul 1620, este de o maretie si o frumusete fara seaman, fiind dania unui boier din Calarasi, care a vrut s-o duca intr-un car la Fetesti. Ajuns la locul unde se afla astazi manastirea, carul s-a stricat, din pricina greutatii, iar crucea a fost data jos, ca sa poata fi reparat carul. Dupa legenda, crucea a fost ridicata din nou in car, dar boii nu au mai putut merge. Astfel, crucea a ramas in plin camp, unde a fost intepenita de niste oameni de-ai locului. Cu vremea, s-a zvonit ca e facatoare de minuni. Chiar in frumos daltuita ei inscriptie se spune ca este o cruce "sfanta si de viata facatoare". Zice-se ca, intr-o zi friguroasa, cu ploaie, un baiat care pastea vitele, s-a adapostit la radacina acestei cruci. Era bolnav, mut si surd, si indata ce s-a atins de cruce, a inceput sa vorbeasca si sa auda. De atunci se spune ca este o cruce facatoare de minuni, si multi bolnavi vin aici spre tamaduire. Cum comunistii nu agreau astfel de fapte, au venit cu buldozerul s-o dea jos, dar nu au putut s-o darame. S-a stricat si buldozerul!
Biserica manastirii este de lemn, frumoasa ce-i drept, dar in stil maramuresean, potrivit ca nuca in perete cu Baraganul. Pesemne aceasta a fost voia ctitorilor. Ducandu-li-se vestea, crucii si izvorului, ca sunt de leac, aici vin pelerini din toata Romania, ba chiar si din Bulgaria si Serbia, iar locul, nu de mult pustiu, a inceput sa semene cu o larga si binecuvantata gradina. In pofida nemiloasei secete! De altfel, la Coslogeni e acum un fel de Pol Sacru, in apropiere aflandu-se si Manastirea Radu Negru, inaltata in locul vechii biserici de mir a satului Libertatea, sat stramutat de colectivisti si primenit cu numele de Coslogeni. Coslogeniul se afla in mijlocul a doua comune, Roseti si Dichiseni.
Binecinstitoarea doamna Elena, la Negoiesti
Aproape de Oltenita, in dreapta soselei ce vine de la Bucuresti, inconjurata de schele mai vechi si mai noi, se inalta biserica din Negoiesti. Biserica a fost inceputa la leatul 1624, de catre slugerul Stanciu, in vremea domnitorului Radu serban, fiind si lacasul de cult al Manastirii Negoiesti intre anii 1649 si 1863, cu hramul Sfintii Voievozi Mihail si Gavril. Vechea pisanie a bisericii vesteste ca "Acest cinstit si dumnezeiesc hram, cu toate cele ale monastirii, s-au zidit din temelie de binecinstitoarea doamna Elena, sotia marelui si binecinistitului domn Io Matei Basarab Voievod a toata Tara Ungrovlahiei, in anii 1648-1649. Ispravnic a fost Manea postelnicul. A scris preotul Gheorghe." Existenta in aceasta localitate a unui conac, in rastimpul 1640-1650, confirma ca in acest interval biserica din Negoiesti a putut fi terminata cu ajutorul decisiv al doamnei Elena.
Conform cercetarilor, incinta bisericii avea forma unui patrulater neregulat. Zidurile erau din piatra si caramida, turnul bisericii era construit din caramida, pana la jumatate, iar restul din lemn. Cupola era protejata in afara si inauntru cu sindrila de brad. In altar, pardoseala era din scanduri de lemn. Inaltimea totala a boltii era estimata la 30 de sanjeni si jumatate. Ferestele erau din fier si prevazute cu geamuri. Pardoseala interioara a bisericii era din caramida, usile erau din scanduri de stejar si se inchideau cu ajutorul unor balamale.
Casele egumenesti au fost construite odata cu biserica, din zid, cuprinzand initial 8 incaperi, acoperite cu sindrila si prevazute fiecare cu pivnite. Pe jos ele erau pardosite cu scandura de stejar. Usile erau din lemn, iar ferestrele din fier. Toate incaperile aveau sobe. Pivnitele erau foarte mari si pardosite cu scanduri de stejar. Toate aveau usi de lemn.
Clopotnita era din zid, invelita cu sindrila. Aici a fost montat, la sfintire, un clopot despre care se spune ca a fost luat de turci la prima lor navala asupra manastirii, la leatul 1680. Zidul imprejmuitor, din caramida, avea o inaltime de peste 2,50 m. Intrarea se facea printr-o poarta mare din scanduri de brad.
Asezamantul de la Negoiesti este descris de Paul de Alep, calatorul sirian ce a trecut pe aici in a doua jumatate a veacului al XVII-lea, ca fiind co constructie "cu totul noua".
In "Istoria Tarii Romanesti" a cronicarului Radu Popescu se mentioneaza ca aceasta manastire este cel mai nou lacas de cult al lui Matei si a doamnei sale Elena, care, la un an dupa constructie, au inchinat-o Muntelui Athos, caruia i-au daruit o multime de carti si odoare bisericesti. Manastirea din Negoiesti a primit apoi o multime de alte danii de la domnii Tarii Romanesti sau de la alti boieri pamanteni.
Marturiile documentare din veacul al XVII-lea arata ca, in general, activitatea manastirii nu a cunoscut rastimpuri lungi de liniste. In 1680 se semnaleaza un prim atac al turcilor, care au distrus o parte din lucruri. Atacurile se vor inteti, prezenta turcilor fiind mai vizibila dupa anii 1720, cand ei incep sa prade sistematic biserica si casele egumenesti. Intr-o descriere a manastirii, din anul 1810, se preciza ca ea fusese parasita de egumeni de tot, iar inauntru zugravelile fusesera distruse, biserica fiind lipsita chiar de ferestrele de fier, iar odaile egumenesti se aflau complet ruinate. Zidul ce inconjura manastirea a fost si el distrus an mai multe locuri, clopotnita fiind si ea daramata.
O insemnare din 1790 precizeaza ca la leatul 1737 au avut loc convorbiri intre Constantin Mavrocordat si Ibrahim Pasa din Rusciuk, care s-au intalnit aici pentru a lua unele masuri care sa duca la diminuarea conflictelor de granita, care erau aproape zilnice, intre turci si capitanii ostilor pamantene, ceea ce ar insemna ca in acel an manastirea mai era intreaga.
In prima jumatate a veacului al XIX-lea manastirea era in paragina. Dar, in anii 1849-1850, cu sprijinul Mitropoliei Tarii Romanesti si cu unele fonduri de la Muntele Athos, aspectul Manastirii Negoiesti s-a schimbat radical, fiind reparata in intregime, cu un inventar religios si unelte, completat cu multe materiale noi. Potrivt legii de secularizare a averilor manastiresti, din anul 1863, Manastirea Negoiesti devine biserica de mir, bunurile sale importante, mosiile si celelalte terenuri, trecand in proprietatea statului.
In documentele de arhiva, din anii 1861-1865, se gasesc si stiri referitoare la refacerea zugravelii bisericii, precizandu-se ca lucrarea a fost efectuata de pictorul Constantin Lecca. Toate informatiile le-am primit de la parintele Nicolae Trusca, preot paroh la Negoiesti.
Aspectul general al fostei manastiri este prezentat si in doua lucrari ale lui Nicolae Iorga, "Drumuri si orase din Romania" si "Istoria Bisericii Romanesti", amandoua scrise la sfarsitul veacului al XIX-lea. In prima lucrare se arata: "In drum de la Bucuresti spre Oltenita, pe malul raului Arges, se zaresc din departare ruinele unei manastiri marete ridicata de catre Matei Basarab si de sotia sa Elena in al cincilea deceniu al veacului al XVII-lea. Probabil ca aceasta manastire a fost inceputa de un alt boier, deoarece acest obicei era practicat de Matei Basarab, care a mai terminat si alte biserici incepute de alti boieri (cum a fost cea din Slobozia si din Plataresti), pe care le-a inzestrat cu mosii, tigani robi si terenuri de vie". O descriere mai amanuntita a Manastirii Negoiesti o face Nicolae Iorga in a doua lucrare: "Matei Basarab, mare ctitor de biserici si manastiri, a ridicat in satul Negoiesti, ce se afla in apropiere de Oltenita, o manastire frumoasa prevazuta cu cele necesare pentru a asigura un trai bun egumenilor si calugarilor greci sau romani. Biserica, apropiata ca stil cu alte biserici construite in timpul lui Matei, a fost zugravita in interior, dar picturile sale au fost distruse de atacurile turcesti care aveau oroare la tot ce era crestin".
Anul 1989 a gasit ctitoria domneasca de la Negoiesti lasata de izbeliste. Restaurarea ei depasteste, evident, posibilitatile satului. S-a lucrat cativa ani la ea, de mantuiala, iar din anul 2000 s-a sistat orice finantare din partea statului, fiind scoasa din Planul National de Restaurare! De parca am fi plini de monumente voievodale! A umblat parintele Nicolae pe la toate forurile, degeaba. S-a ales doar cu promisiuni. Intre timp, in podul bisericii au crescut copaci, iar ploaia se strecoara prin acoperisul lipit de ultimii "mesteri" cu scoci! Din toata saracia ei, primaria locala a dat 1 miliard pentru repararea acoperisului… Halal Minister al Culturii si Cultelor, halal Guvern!
O ctitorie a Otetelesenilor
Pe soseaua nationala Oltenita-Calarasi, se afla situata comuna Chiselet, al carei nume vine de la un boier local, cu numele de Ion Chiselita, prefacut in 1918 in Chiselet, ca sa sune mai frumos! Biserica, avand hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construita in anul 1860 si este ctitoria sotilor Ion si Elena Otetelesanu. Pe o icoana cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este insemnat anul 1863 si numele pictorului Gheorghe Tattarescu.
Biserica este zidita in forma de cruce, cu o turla si pridvor de caramida, iar turla de lemn este acoperita cu tabla. Catapeteasma este din lemn. Sanii bisericii, catapeteasma si altarul sunt pictate de Gheorghe Tattarescu, alte icoane murale fiind semnate de pictorul Marin Constantinescu-Ploiesti, iar icoanele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ca si unele icoane praznicale si icoana hramului, sunt opera pictorului Mihai Mitescu.
In anul 1972 s-a repictat biserica in intregime, iar pictura lui Gheorghe Tattarescu a fost restaurata de pictorul G. Greceanu. In anul 1996, prin grija parintelui Mircea Marian, actualul preot paroh, de la care am preluat si informatiile de mai sus, biserica a fost curatata pana la caramida in exterior, tencuita cu ciment si stropita in praf de piatra.
Privita din afara, biserica se arata a fi in stare buna. Inauntru insa, tocmai pictura, care ii da importanta acestui monument istoric, sufera de nepasarea MCC, trebuind iar restaurata. Dar daca bisericile domnesti nu sunt luate in seama, atunci cele boieresti sau taranesti nici atat!
Foto: Florin Esanu
