20.9 C
Bucureศ™ti
luni, 7 octombrie 2024
AcasฤƒSportAtletismRegele Mihai, ultimul ศ™ef de stat din cel de-Al Doilea Rฤƒzboi Mondial,...

Regele Mihai, ultimul ศ™ef de stat din cel de-Al Doilea Rฤƒzboi Mondial, รฎmplineศ™te 95 de ani. Suveranul care a luptat contra lui Hitler a iubit Romรขnia din exil, vreme de peste 40 de ani

Ziua de naศ™tere a Majestฤƒศ›ii Sale Regele Mihai, 25 octombrie, va fi celebratฤƒ, marศ›i, la reศ™edinศ›a privatฤƒ din Elveศ›ia, în prezenศ›a principeselor Elena ศ™i Sofia, a anunศ›at Casa Regalฤƒ a României.

Regele Mihai, nฤƒscut la data de 25 octombrie 1921, a fost suveran al României în perioadele 1927-1930 ศ™i 1940-1947, fiind, astfel, ultimul ศ™ef de stat din cel de-al Doilea Rฤƒzboi Mondial. Suveranul s-a nฤƒscut la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea ศ™i al reginei Elena, principesฤƒ a Greciei.

La moartea bunicului sฤƒu, regele Ferdinand (20 iulie 1927), într-un moment în care Carol al II-lea, moศ™tenitorul tronului, renunศ›ase oficial la succesiune ศ™i se afla în strฤƒinฤƒtate, Mihai I a devenit rege al României, la numai ศ™ase ani. În aceastฤƒ primฤƒ domnie (1927-1930), suveranul a fost ajutat de o Regenศ›ฤƒ din care au fฤƒcut parte unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul României, Miron Cristea ศ™i Gheorghe Buzdugan, preศ™edintele Curศ›ii de Casaศ›ie ศ™i Justiศ›ie.

În mod neaศ™teptat, Carol al II-lea a revenit în România în anul 1930, proclamându-se rege. În aceastฤƒ situaศ›ie, lui Mihai i s-a conferit, la data de 8 iunie 1930, titlul onorific de Mare Voievod de Alba Iulia.

Dupฤƒ o domnie controversatฤƒ, marcatฤƒ spre final de mari pierderi teritoriale pentru România ศ™i de începerea celui de-al Doilea Rฤƒzboi Mondial, Carol al II-lea a decis sฤƒ abdice, la data de 5 septembrie 1940. Aceastฤƒ decizie a determinat în mod automat revenirea pe tron a fiului sฤƒu, Mihai. Totuศ™i, atribuศ›iile efective de ศ™ef al statului au revenit generalului Ion Antonescu.

În anul 1941, Regele a primit ศ™i titlul onorific de Mareศ™al al României.

Începând cu anul 1943, pe fondul schimbฤƒrii situaศ›iei internaศ›ionale în defavoarea Germaniei, în jurul suveranului României s-a coagulat o opoziศ›ie faศ›ฤƒ de Antonescu – aliat fidel al lui Hitler.

Cel mai controversat moment din timpul domniei Regelui Mihai s-a consumat la 23 august 1944. La ora 22.30, suveranul a emis Proclamaศ›ia cฤƒtre ศ›arฤƒ, difuzatฤƒ de postul de radio naศ›ional.

În acest document, Regele Mihai anunศ›a "ieศ™irea noastrฤƒ din alianศ›a cu puterile Axei ศ™i imediata încetare a rฤƒzboiului cu Naศ›iunile Unite". În acelaศ™i timp s-a anunศ›at formarea unui guvern de uniune naศ›ionalฤƒ care a fost însฤƒrcinat cu încheierea pฤƒcii cu Naศ›iunile Unite. "Din acest moment înceteazฤƒ lupta ศ™i orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum ศ™i starea de rฤƒzboi cu Marea Britanie ศ™i Statele Unite", anunศ›a Proclamaศ›ia.

Comentând desfฤƒศ™urarea evenimentelor de la 23 august 1944, radiodifuziunea britanicฤƒ relata chiar în 23 august cฤƒ "gestul României va avea efecte profunde", iar postul de radio american din Europa preciza cฤƒ "de acum înainte România este un nou aliat în tabฤƒra Naศ›iunilor Unite, ea manifestând voinศ›a de a se alฤƒtura la lupta care se duce împotriva inamicului comun". În acelaศ™i spirit, "Franศ›a considerฤƒ cฤƒ, prin urmฤƒrile actului de la 23 August 1944, România a contribuit la reducerea duratei rฤƒzboiului cu cel puศ›in ศ™ase luni", anunศ›a Radio Paris.

Statele Unite i-au acordat Majestฤƒศ›ii Sale Legiunea de Merit a armatei americane. La rândul ei, URSS a recunoscut importanศ›a politico-militare a deciziei de la 23 august 1944 conferindu-i Regelui Mihai ordinul Pobeda (Victoria), cea mai înaltฤƒ distincศ›ie militarฤƒ sovieticฤƒ ศ™i una dintre cele mai rare din lume ''pentru actul curajos al cotiturii hotฤƒrâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristฤƒ ศ™i alierea cu Naศ›iunile Unite''. Ordinul Pobeda a fost acordat doar de 20 de ori, mai multor lideri sovietici, dar ศ™i la cinci lideri strฤƒini, unul dintre ei fiind regele Mihai.

Totuศ™i. dupฤƒ 23 august 1944, relaศ›iile dintre URSS – care ocupase militar România – ศ™i Regele Mihai au devenit din ce în ce mai tensionate. În anul 1945, sovieticii au impus un guvern de stânga, partidele democratice (PNศš ศ™i PNL) au fost desfiinศ›ate, iar atribuศ›iile Casei Regale au devenit efectiv simbolice. La data de 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forศ›at sฤƒ abdice, iar la începutul lunii ianuarie 1948 a pฤƒrฤƒsit România.

La data de 22 mai 1948, Consiliul de Miniศ™tri al României a decis retragerea cetฤƒศ›eniei române pentru Regele Mihai ศ™i confiscarea bunurilor Familiei Regale.

Mihai I s-a cฤƒsฤƒtorit la 10 iunie 1948, la Atena, cu Ana de Bourbon Parma, din familia regalฤƒ a Danemarcei. Alteศ›ele lor regale au cinci fiice: Margareta (nฤƒscutฤƒ 1949), Elena (nฤƒscutฤƒ 1950), Irina (nฤƒscutฤƒ 1953), Sofia (nฤƒscutฤƒ 1957) ศ™i Maria (nฤƒscutฤƒ 1964).

Din anul 1956, Familia Regalฤƒ a României s-a stabilit în Elveศ›ia, la Versoix. Mihai s-a implicat în activitatea Comitetului Naศ›ional Român, conceput ca un guvern în exil al României, a menศ›inut legฤƒtura cu refugiaศ›ii români din strฤƒinฤƒtate ศ™i s-a adresat ศ›ฤƒrii prin mesajele de Anul Nou, transmise prin postul de radio Europa Liberฤƒ.

La 25 decembrie 1990, Regele Mihai ajunge din nou în România, la Bucureศ™ti, cu un paศ™aport diplomatic danez, având intenศ›ia de a asista la slujba religioasฤƒ la Curtea de Argeศ™. Totuศ™i, autoritฤƒศ›ile regimului Iliescu îi interzic aceastฤƒ intenศ›ie ศ™i îl obligฤƒ sฤƒ revinฤƒ la Otopeni, pentru a pฤƒrฤƒsi teritoriul României.

În aprilie 1992, Regele Mihai ศ™i famiia lui au sฤƒrbฤƒtorit, pentru prima oarฤƒ dupฤƒ 44 de ani, zilele de Paศ™te în România, la mânฤƒstirea Putna ศ™i au vizitat Bucureศ™tiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat.

La 21 februarie 1997, Hotฤƒrârea 29 a Guvernului României a revocat decizia Consiliului de Miniศ™tri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetฤƒศ›ean român.

În cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a României, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinasticฤƒ ศ™i moศ™tenitor la ศ˜efia Casei Regale a României.

La 2 martie 2016, Consiliul Regal a anunศ›at cฤƒ Regele Mihai se retrage din viaศ›a publicฤƒ, din motive de sฤƒnฤƒtate. Din acel moment, Casa Regalฤƒ este reprezentatฤƒ în toate acศ›iunile publice de cฤƒtre fiica sa Margareta, Custodele Coroanei.

Regina Ana, soศ›ia regelui Mihai a murit la data de 1 august 2016, în Elveศ›ia. Înmormântarea a avut loc la 13 august, la Curtea de Argeศ™, în noua Catedralฤƒ Arhiepiscopalฤƒ ศ™i Regalฤƒ.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experienศ›ฤƒ ca jurnalist de peste 20 de ani, atรขt รฎn presa scrisฤƒ cรขt ศ™i online. A รฎnceput sฤƒ lucreze รฎn presฤƒ la ziarul Azi, รฎn anul 1993, รฎn perioada รฎn care era รฎncฤƒ student. Ulterior a lucrat la Adevฤƒrul, Gรขndul ศ™i Green Report. La โ€œRomรขnia liberฤƒโ€, Mihai Diac lucreazฤƒ din anul 2015. รŽn paralel cu activitatea jurnalisticฤƒ, Mihai Diac ศ™i-a completat ศ™i pregฤƒtirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Naศ›ional de Apฤƒrare ศ™i cursul de pregฤƒtire a jurnaliศ™tilor pentru zone de rฤƒzboi. Printre acศ›iunile sale de documentare jurnalisticฤƒ s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman ศ™i al fregatei romรขneศ™ti Regina Maria, precum ศ™i cele din Afganistan, Irak, Transnistria ศ™i Georgia.
Cele mai citite

Avertisment pentru cei cu centrale de apartament. รŽncฤƒlzirea centralizatฤƒ revine la putere

รŽn Europa se urmฤƒreศ™te eliminarea centralelor individuale, din cauza consumului ศ™i a poluฤƒrii Directorul general al Electrocentrale Bucureศ™ti, Claudiu Creศ›u, a declarat cฤƒ รฎncฤƒlzirea centralizatฤƒ...

ศ˜umudicฤƒ avertizeazฤƒ: โ€žRetrogradarea nu e exclusฤƒ!โ€ dupฤƒ eศ™ecul Rapidului cu FC Botoศ™ani

Rapid Bucureศ™ti a suferit o รฎnfrรขngere neaศ™teptatฤƒ รฎn faศ›a lui FC Botoศ™ani, cu scorul de 0-2, รฎntr-un meci din etapa a 12-a a Superligii....

De ce este importantฤƒ calitatea umpluturii pentru fotoliul tฤƒu puf?

Pentru a oferi o experienศ›ฤƒ cรขt mai plฤƒcutฤƒ, noi ศ™i partenerii noศ™tri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca ศ™i / sau a...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ