Volumasul (150 de pagini in format de buzunar) mi-a cazut in maini, recent, cu totul intamplator, in Belgia. „Prizonierii nostri din Gulag”. De ce „ai nostri”? A fost Belgia in razboi cu Uniunea Sovietica?! M-a frapat subtitlul: „Marturii ale victimelor infernului nazismului si Gulagului”. Vedeam, pentru prima data, alaturate in acelasi context, numele celor doua blesteme care au desfigurat Lumea in secolul XX. In ciuda dimensiunilor, cartea – semnata de Willy Fautre si Guido De Latte, dedicata memoriei lui Corneille Van der Borght, autorul unei lucrari de rasunet, „La Scandale des Disparus” (mort in chiar anul aparitiei „Prizonierilor…”, 1980) si mamei celebrului Raul Wallenberg, salvatorul a mii de evrei budapestani, ucis de sovietici, d-na Maj van Dardel – este o adevarata mina de informatii; unele ne privesc direct pe noi, romanii, precum cele cuprinse in capitolul „Evadarea a cinci fosti prizonieri de razboi romani” sau in lista de la sfarsitul volumului continand numele a cca 400 de cetateni ai Regatului Belgiei disparuti fara urma in neantul imensului Gulag siberian.
Gulagul – proiectie a Natiunilor Unite
Intrebarea: ce sens avea prezenta cetatenilor unor state, care nu fusesera in raporturi de beligeranta cu URSS in lagarele sovietice? – este expresia gandirii normale. Din pacate, cei care si-ar pune-o ignora, in naivitatea lor, faptul ca Imperiul Raului este, totodata, Imperiul Anormalitatii, al Paranoiei ridicate la rang de principiu statal. In Siberia, Kazahstan, Urali, Donbas, Karaganda au fost trimisi peste doua milioane de cetateni sovietici fugiti in Occident si dati pe tava lui Stalin in cel mai infam mod posibil de catre autoritatile britanice si americane, peste un milion de civili germani – dar si francezi, spanioli, polonezi, iugoslavi… „John Noble, cetatean american arestat in 1945 de Securitatea sovietica la Dresda fiindca arborase steagul Statelor Unite la resedinta sa, a facut 14 luni intr-o puscarie din Germania de est inainte de a fi transferat in lagarul de la Muhlberg, apoi la Buchenwald (da, stimati cititori, nu va mirati, faimoasele uzine hitleriste ale mortii au fost preluate „creativ” de catre NKVD – doar nu era sa le abandoneze cand se dadeau de-a gata! – n.A.M.). In august 1950 a fost deportat in Siberia, ajungand in octombrie la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. In cartea sa „I found God in Soviet Russia”, Noble descrie cu precizie conditiile inumane de viata din acel lagar al carui nume ii ingheta de frica pe toti cei amenintati cu deportarea acolo. Conform marturiei sale, erau la Vorkuta nu numai foarte multi nemti, ci si detinuti originari din Brazilia, Mexic, Anglia, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Canada, Iran, Mongolia, China – si din multe alte tari. (Printre ei, romanul Aurelian Gulan, figura emblematica a lagarelor rusesti si romanesti, condamnat la 25 de ani pentru a fi refuzat sa devina tradator de tara dupa ce absolvise scoala militara ca sef de promotie – nota A.M). La putin timp dupa sosire, un iugoslav din lagarul nr.3 i-a spus ca opt americani erau detinuti in regiunea Vorkuta. Era vorba de aviatori ai Marinei Americane, dati disparuti in cursul unui tir de artilerie deasupra Marii Baltice in 1950 si declarati morti de catre autoritatile sovietice. Pe cand era inchis, John Noble a auzit vorbindu-se si despre un lagar special, situat in apropiere de Arhanghelsk, unde erau detinuti cca.300 de americani, in majoritate capturati in Germania de Est in timpul razboiului. In marturia sa, el afirma si ca a avut contacte cu trei detinuti americani si ca a citit, pe un zid al puscariei moscovite Krasnaia Prebnia, numele maiorului Roberts sau Robbins, cu adresa aceluia si inscriptia urmatoare: „Sunt bolnav si nu cred ca voi supravietui acestei incercari”. In puscaria de la Patma, Noble l-a intalnit pe un german care i-a povestit ca, in 1953, a stat in celula cu un corespondent american pe nume Al Dulgan la inchisoarea Lefortovo din Moscova. Oficialmente, sovieticii il declarasera mort. In sfarsit, la eliberare, in 1954, John Noble s-a gasit in compania altor doi G.I. americani, William Marchuk si William Verdine, arestati fiindca trecusera, chipurile, linia de demarcatie a zonei rusesti din Germania.
Cine ajungea in Gulag? Cum si de ce?
Raspunsul este infiorator de simplu: oricine, sub orice pretext. Sau chiar fara. De pilda Margarethe Ehler, nemtoaica, vaduva de razboi, avand doua fetite, de 10 si, respectiv, 11 ani, originara din Konigsberg, devenit prin vointa lui Stalin si indolenta anglo-americanilor Kaliningrad. „La 5.08.1947, pe cand muncea intr-un colhoz la Klein-Hubnicke cu inca 15 femei, in majoritate rusoaice, venite in 1946, langa ele s-a oprit un camion militar din care au coborat un ofiter si doi soldati care au ales opt – pe cele mai tinere – pe care le-au obligat sa se urce in vehicul, explicandu-le ca aveau sa lucreze doua, trei zile in alta parte. Margarethe n-a putut nici macar sa-si anunte copilele ca va lipsi catva timp. Avea sa le revada dupa opt ani, timp in care a muncit in colhozuri si paduri. A fost trimisa intr-un lagar de la Vorkuta, exclusiv de femei, in majoritate rusoaice – dar si de alte natii.
„In 1940, profesorul Jean Rounault, traducator al lui Rilke si Thomas Mann in franceza, a fugit in 1941 din Franta invadata, stabilindu-se la Bucuresti unde, in 1942, a fost numit la Institutul Francez. Dupa 23 august, a devenit directorul ziarului de limba franceza „L'Independance Roumaine”. In ianuarie 1945, cand cetatenii romani de etnie germana au fost deportati in masa in URSS, Rounault a fost arestat si el de NKVD (a carei centrala se afla la Constanta) si dus, intr-un lot de 60.000 (saizeci de mii) de nemti, in Donbas – Ucraina, unde a practicat tot felul de meserii, chiar si pe cea de…doctor! (cf.Jean Rounault, „My friend Vassia”, ed. Rupert Hart, Davis, Londra, 1952). Cetateanul roman Michael Solomon, fost combatant in armata engleza din Orientul Apropiat, a revenit in martie 1946 la Bucuresti, unde si-a reluat munca de jurnalist la ziare de tendinta necomunista. La sfarsitul lui 1948, nou infiintata Securitate, de obedienta sovietica, il aresteaza si-l da pe mana NKVD, care, la Constanta, il condamna la 25 de ani pentru spionaj in slujba serviciilor britanice. Este trimis in Siberia extrem-orientala si, dupa 7 ani, eliberat si retrimis in Romania unde, inhatat imediat de Securitate, va mai face 9 ani de inchisoare. Destine distruse, ca ale atator milioane de oameni…
„Evadarea a 5 fosti prizonieri de razboi romani in 1975”
Este titlul unui capitol absolut tulburator pentru noi, romanii. Il reproducem in mare parte: „Aceasta afacere destul de recenta (cartea a aparut in 1980, la Bruxelles, sub auspiciile Asociatiei Crestine pentru Biserica Tacerii- n.A.M.) merita anumite dezvoltari si da investigatorilor (este vorba de autorii lucrarii – n.A.M.) prilejul de a le expune cititorilor metoda de lucru si enormele dificultati intalnite. Totul a inceput in iunie 1979, cu primirea unui articol aparut in ziarul german „Siebenburgische Zeitung” din 31 ianuarie acelasi an. In articol era vorba de un ziar italian, „La Nazione”, care publicase o informatie conform careia cinci romani, fosti ofiteri si soldati ai armatei romane, evadasera dintr-un lagar secret sovietic situat in Asia. Parcursesera mai mult de 7000 km si erau, potrivit jurnalului italian, in posesia a sute de nume de vechi prizonieri de razboi germani, italieni, englezi, austrieci, japonezi si americani. Nu era indicata nici o data de referinta a jurnalului „La Nazione”. Nu era mentionata nici tara in care se refugiasera evadatii. Dupa o serie de apeluri telefonice la Ambasada Italiei la Bruxelles, la atasatul de presa si la Federatia Ziarelor Belgiene, am putut obtine numarul de telefon si adresa jurnalului italian. Imediat au fost adresate doua scrisori redactorilor de la „Siebenburgische Zeitung” si „La Nazione” pentru un raspuns. Intre timp multele incercari de a-l contacta telefonic pe corespondentul ziarului italian la Bruxelles au ramas infructuoase. In disperare de cauza, anchetatorii au informat MAE belgian despre situatie, rugand sa se intervina pe langa ziarul italian. Prin intermediul ambasadei noastre la Roma, au fost intreprinse cercetari asidue in arhivele ziarului – dar fara succes. Data publicarii ramanea, intr-adevar, tot necunoscuta. Intre timp, Ambasada Belgiei la Bonn, interveni pe langa publicatia germana ca sa obtina precizari. De data aceasta, demersul a fost incununat de succes. Iata texul: „New York, 14 iunie 1978. Cinci romani evadati dintr-un lagar de prizonieri ultrasecret din Uniunea Sovietica ar putea furniza sute de nume de straini – printre care si italieni – detinuti si in prezent in URSS din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Cel care afirma aceasta este un detectiv particular american, Ted Grevers; acesta a adresat un apel presedintelui roman Ceausescu in sensul autorizarii evadatilor de a face o depozitie in fata unei comisii parlamentare in SUA. Potrivit lui Grevers, romanii au reusit sa fuga din lagarul special situat in Rusia asiatica profitand de o inundatie brusca. Fusesera sase dar unul a murit in timpul fugii lor pe 7000 km. Cele cinci persoane au ajuns in Romania in iunie 1975, conform lui Grevers, aveau cu ei numele a sute de straini pe care ii cunoscusera in inchisori. In majoritate ar fi vorba de germani capturati in timpul ultimului razboi mondial – dar si de cetateni italieni, olandezi, belgieni, francezi, spanioli, englezi, austrieci, japonezi si americani. Grevers are intentia de a se duce in Romania saptamana viitoare pentru a cere sa fie primit de Ceausescu personal. Cat despre refugiati, el spune ca ar vrea sa-l vada in special pe Gheorghe Risoiu (Rizoiu? – n.A.M.) din Pitesti care s-ar afla in arest la domiciliu intr-o localitate neprecizata din Romania. Risoiu a cunoscut aproape 30 de ani de inchisoare. Se crede ca a fost capturat pe cand lupta alaturi de trupele germane de ocupatie. Grevers a spus ca era la curent cu aventura lui Risoiu si a celorlalti de aproape trei ani (cf. La Nazione 15.6.1978)”. Din lipsa de spatiu, suntem nevoiti sa rezumam restul. Dupa nenumarate incercari de a da de Grevers, autorii i-au gasit numele in cartea lui Sergiu Grosu. „Au fond de l'abime” („In fundul abisului”). Contactat de prieteni din SUA, detectivul american s-a aratat reticent, a refuzat orice declaratie si nu a raspuns la scrisoarea trimisa de investigatori. Cu prilejul turneului de conferinte intreprins in Belgia de celebrul pastor Richard Wurmbrand, cunoscut pe plan mondial, autorii au aflat ca acesta il intalnise pe Grevers – dar n-a aflat mai multe. Detectivul ignora numele romanilor si nu fusese primit de Ceausescu. Ceva mai tarziu s-a aflat ca un membru al misiunii Wurmbrand in Elvetia ar fi fost la curent cu afacerea „Evadarea romanilor”. Conform aceluia, presa romana ar fi semnalat revenirea celor cinci in tara in 1975 dar autoritatile ar fi inabusit totul, izolandu-i de populatie, dispersandu-i sub stricta supraveghere si schimbandu-le adesea domiciliul. „Au fost facute incercari de a stabili contacte cu ei dar detaliile actiunilor intreprinse nu pot fi divulgate”. (Ceea ce este de inteles, din perspectiva anilor '80). Cunoscand de ce este in stare Imperiul Raului, nu socotim imposibila existenta unor lagare secrete la trei decenii de la finele razboiului… Pentru zeci de mii de europeni deportati in lagare naziste, expresia „eliberati de Armata Rosie” trebuie tradusa prin „inhatati de rusi si dusi in lagarele lor”. Este cazul lui Paul Van der Borght (n. 1921, Bruxelles), „eliberat” de la Leimeritz in 1945 de sovietici si aflat, in 1959, in lagarul de pe insula Wrangel (Marea Siberiei Orientale). Unii, precum belgienii Bernard Herbrand sau Fran·ois Melchior, au trecut, inainte de a disparea in zapezile Marelui Nord, prin lagare rusesti din Romania: Barbatesti-Gorj si, respectiv, Sighetul Marmatiei. Curat internationalism proletar!
De ce discutam despre fapte apartinand trecutului? Spre neuitare. Si fiindca Raul poate reinvia. Logicii strambe a celor care predica uitarea le spunem exemplul evreilor. Daca ne-am lua dupa cei care incearca sa ingroape crimele comunismului sub sapa de plumb a Tacerii si a Uitarii, am comite aceeasi nelegiuire precum negationistii Holocaustului. Ceea ce ar fi monstruos.
