16.7 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportAtletismPrimul triumf al Romei, bomba din Bikini şi povestea mărţişorului

Primul triumf al Romei, bomba din Bikini şi povestea mărţişorului

752 i.e.n.: Legendarul Romulus, primul rege al Romei, sărbătoreşte primul triumf roman după victoria trupelor sale împotriva locuitorilor din Caenina, într-un război pornit după Răpirea Sabinelor

2014/03/01//343416-6a00d8341fe88753ef0120a69f5523970b.jpgLegenda spune că, după ce şi-a omorât fratele, Romulus a adunat în jurul său tot felul de oameni, cărora le-a promis că vor fi făcuţi părinţi ai patriei – patricieni, dacă-l vor ajuta să zidească o cetate, cea mai frumoasă din câte există. Cetatea a fost construită şi a stârnit invidia tuturor cetăţilor din jur, astfel încât, atunci când romanii au vrut să se căsătorească, toţi regii din jur au refuzat să-şi dea fetele după ei, socotind că, fără urmaşi, Roma va deveni o pradă uşoară.

2014/03/01//343417-co.ep.46.160-36.1.jpgNumai că Romulus era mai înţelept decât ei, şi a pus la cale un plan prin care oamenii săi să-şi găsească soţii. El a anunţat o petrecere în cinstea lui Neptunus Equester, patronul cavalerilor, la care i-a poftit pe toţi vecinii Romei – aşa-numiţii sabini, ale căror femei, sabinele, dau numele legendei.

În toiul petrecerii, romanii au furat 600 de tinere venite din Caenina, Crustumerium şi Antmnae şi le-au dus în cetate. Soldaţi înarmaţi au păzit apoi porţile, pentru ca niciunul dintre vecini să nu poată intra să le elibereze.

Romulus le-a vorbit apoi fecioarelor răpite, implorându-le să accepte să fie soţiile oamenilor săi şi le-a promis că se vor bucura de respectul soţilor lor, de drepturi de cetăţean, şi că vor fi mame ale unor oameni liberi. Încântate de promisiuni, de frumuseţea cetăţii şi de vitejia romanilor, sabinele au acceptat.

2014/03/01//343418-800px-cortona-rape-of-the-sabine-women-01.jpgNumai că vecinii Romei nu au fost mulţumiţi de deznodmânt, aşa că au pornit cu război contra Romei. Conduşi de regele din Caenina, Titus Tatius, sabinii au intrat pe teritoriu roman, spre a-şi recupera fecioarele. Numai că Romulus şi armata s-a i-au învins în bătălie şi l-au omorât pe regele lor, sporindu-şi astfel puterea în regiune. Ulterior, romanii au şi cucerit Caenina.

În cinstea acestei victorii, Romulus a dedicat un templu lui Jupiter Feretrius şi a donat prada de război. Potrivit Fasti Triumphales, nişte table de piatră cioplide pentru a înregistra faptele romanilor, Romulus a celebrat triumful pe 1 martie 752.

293: Împăraţii Diocleţian şi Maximian îi numesc pe Constantius Chlorus şi pe Galerius drept Cezari, eveniment considerat începutul Tetrarhiei, sau Quattuor Principes Mundi („Cei patru ăConducatori ai Lumii „)

1562: Peste 1.000 de hughenoţi sunt masacraţi de catolici în localitatea Wassy din Franţa; începutul războaielor religioase franceze

1565: Portughezii fondează oraşul São Sebastião do Rio de Janeiro, în onorea Sfântului Sebastian, patronul de nume al regelui Sebastian I al Portugaliei. Rio de Janeiro, cum se numeşte azi oraşul, era de fapt numele Golfului Guanabara, pe ale cărui maluri se află oraşul

1746: Constantin Mavrocordat, domnul Ţării Româneşti (1744-1746), clerul înalt şi boierii hotărăsc eliberarea din şerbie a rumânilor fugiţi, care se reîntorc în ţară; liberi ca persoană, ţăranii rămân totuşi dependenţi economic de boieri, fiind obligaţi să presteze boierului 12 zile de clacă, în Ţara Românească şi 24 de zile, în Moldova

1692: Sarah Good, Sarah Osborne şi Tituba compar în faţa judecătorilor locali din satul Salem (Massachusetts), în primul act al proceselor cunoscute sub numele de „Procesul vrăjitoarelor din Salem”

1811: Liderii dinastiei Mamelucilor sunt ucişi de conducătorul egiptean Muhammad Ali

1815: Napoleon pune din nou piciorul pe pamantul Frantei, dupa evandarea sa din Insula Elba

În timpul celor trei sute de zile (din mai 1814 până pe 26 februarie 1815), Napoleon a domnit peste „un regat de operetă”, conform studiului introductiv semnat de Jean Tulard, al volumului „Napoleon în Insula Elba – 300 de zile de exil” a autorului Guy Godlewski şi citat pe nouveau-monde.net.

Napoleon se pare că şi-a pregătit cu grijă evadarea, cu săptămâni înainte de seara de 26 februrie 1815 când părăseşte insula la bordul bricului său L’Inconstant, ce fusese între timp revopsit în culorile britanice şi aprovizionat cu arme, muniţii şi provizii.

La momentul plecării sale şi după ce şi-a luat la revedere fără cuvinte de la mama sa, care îl urmase în exil, Napoleon a trebuit să treacă printr-o ….continuarea aici

1845: Preşedintele american John Tyler semnează actul ce autorizează anexarea Republicii Texas de Statele Unite

1867: Apare primul număr al „Convorbirilor literare”, organ de presă al „Junimii”, mişcarea politică şi literară iniţiată şi condusă de Titu Maiorescu

1867: Nebraska devine cel de-al 37-lea stat american, iar oraşul Lancester este redenumit Lincoln, în onoarea lui Abraham Lincoln, fiind desemnat capitala noului stat

1872: Este înfiinţat Yellowstone, primul parc naţional din lume

1873: Compania „E. Remington si Fii” din Ilion (statul New York) începe producţia primei maşini de scris portabile

1889 – Ferdinand de Hohenzollern este proclamat, prin Decret, principe al României, căpătând titlul de Alteţă Regală

1893: Inginerul Nikola Tesla face prima demonstraţie publică a radioului la St. Louis, în Missouri (SUA)

1896: Savantul francez Henri Becquerel descoperă radioactivitatea naturală

1907: Îşi începe activitatea Serviciul de Urgenţă „Salvarea”, din iniţiativa doctorului Mina Minovici

1912: Albert Berry reuşeşte primul salt cu paraşuta din lume produs dintr-un avion în mişcare

1917: Guvernul SUA face public textul decodat al „Telegramei Zimmerman”

Niciodată în istorie, inainte sau după, nu a avut vreo criptogramă „atât de enorme consecinţe” asupra cursului istoriei, după cum nota David Khan, autorul lucrării „Spărgătorii de coduri”, citat pe siteul Arhivelor Naţionale americane (archives.gov).

Documentul interceptat şi decodat de criptografii britanici ce lucrau în celebra Cameră 40 şi rămas in istorie sub numele de „Telegrama Zimmerman”, după numele trimiţătorului ei, Baronul Arthur Zimmerman, ministrul german de externe, a reprezentat, după opinia specialiştilor, catalizatorul care a determinat intrarea în război a Statelor Unite, în timpul administraţiei Wilson.

Dar ce scria în telegrama ce avea să schimbe brusc părerea americanilor despre războiul din Europa?

Telegrama era scrisă de…continuarea aici

1936: Este finalizat barajul Hoover

1941: Cel de-al Doilea Război Mondial – Bulgaria semnează Actul Tripartit, devenind astfel parte a puterilor aliate ale Axei

1941: Îşi incepe emisia primul radio FM din SUA, postul W47NV (astazi WSM-FM), în Nashville, Tennessee

1944: Are loc premiera piesei „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra din Bucureşti

1947: Fondul Monetar Internaţional devine operaţional

1946: Banca Angliei este naţionalizată

1950: Savantul Klaus Fuchs este condamnat la 14 ani închisoare pentru spionaj în favoarea URSS si divulgarea de informaţii confidenţiale despre programul nuclear american

2014/03/01//343439-339051-3-feb-klaus-fuchs-arhiva-mi5-mi5.gov.uk.jpgPovestea lui Klaus Fuchs se conturează din documentele declasificate de CIA, FBI şi MI5.

Emil Klaus Fuchs a fost membru al Partidului Comunist German din 1930 şi a fost nevoit să fugă în Marea Britanie după venirea la putere a naziştilor (1933), predând apoi la Universitatea din Edinburg, unde îşi obţinuse şi doctoratul în fizică.

În cursul anului 1942 Fuchs a activat cu numele de cod REST şi s-a întâlnit regulat cu agentul GRU ce îi fusese alocat, o anume Ursula Beurton, transmiţându-i acesteia regulat – în cadrul întâlnirilor din Banbury (în Oxfordshire) – documente secrete.

Fuchs devine în 1943 parte a grupului de cercetători britanici ce activa peste Ocean în cadrul proiectului Manhattan, poziţie din care contribuie esenţial în următorii trei ani la dezvoltarea proiectului (a proiectat multe dintre schiţele, ecuaţiile şi tehnicile utilizate pentru construirea primelor bombe atomice).

În toată această perioadă s-a aflat în contact cu….întreaga poveste aici

1953: Stalin suferă un atac de cord, murind patru zile mai târziu

1954: Cursa nucleară – SUA detonează bomba „Castle Bravo”, o bomba cu hidrogen de 15 megatone, în Atolul Bikini din Oceanul Pacific, provocând cea mai extinsă contaminare radioactivă produsă de Statele Unite până în prezent

2014/03/01//343421-castle-bravo-blast.jpgBomba atomică cu hidrogen, supranumită „Castle Bravo”, a fost detonată pe 1 martie 1954, explozia fiind însă atât de puternică – o eroare de proiectare determinând o putere mult mai mare decât anticipaseră cercetatorii – încât cele 15 megatone detonate în acea zi au dat peste cap indicatoarele aparatelor de măsurat, conform BBC.

2014/03/01//343420-tsarbomba.jpgSe estimează că puterea sa de detonare a fost de circa două ori si jumatate mai mare decat cea proiectată şi de 1000 de ori mai puternică decât cea care a distrus oraşul japonez Hiroshima şi, vreme de 7 ani, a reprezentat cea mai puternică explozie provocată de mâna omului (până la detonarea bombei sovietice supranumită „bomba Ţarului”, de 50 de megatone, în 1961), mai noteaza articolul.

2014/03/01//343422-cbravocab.jpgUnul dintre atoli a fost complet vaporizat iar „norul radioactiv”, cu o lungime de cel putin 100 de mile marine, a provocat o ploaie radioactivă ce a contaminat o suprafaţă de circa 11.000 km2, condiţiile meteo nefavorabile, în special schimbarea bruscă a direcţiei vântului, determinând contaminarea atolilor locuiţi învecinaţi, printre care Rongelap şi Utrik.

2014/03/01//343423-cshrimp.jpg„La aproximativ cinci ore după detonare, au început ploile radioactive pe atolul Rongelap. În câteva ore, atolul fusese acoperit cu o substanţă fină şi albă, de consistenţa pulberii. Nimeni nu ştia despre ce este vorba.(…) Copiii se jucau în această zăpadă. O mâncau”, declara senatorul Jeton Anjain, în numele Guvernului Local al Atolului Rongelap, citat pe ctbto.org, site-ul oficial al Comisiei pregătitoare pentru tratatul de interzicere a testelor nucleare, tratat semnat până în prezent de 183 de state.

Câteva săptămâni mai târziu, a ieşit la iveală şi faptul că în zonă – pe o rază de 80 de mile marine – pescuia vasul japonez „Lucky Dragon”, toţi membrii echipajului suferind arsuri radioactive, unul dintre ei murind la scurtă vreme după aceea. „Punte, cer si mare, pictate în culori strălucitoare ca ale asfinţitului”, rememora Oishi Matashichi, unul dintre cei aflaţi pe vas, citat pe siteul ctbto.org.

2014/03/01//343424-cbravo1.jpgPrimele teste în zona atolului Bikini au început în iulie 1946 şi, după cum observa autorul francez Claude Delmas, citat în volumul „Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit” al lui Corneliu Vlad (Editura Politica, 1987), „după Hiroshima şi Nagasaki, efortul tehnicienilor şi al strategilor a vizat realizarea unor bombe din ce în ce mai puternice”, urmărindu-se realizarea unor bombe atomice cu o greutate mai mică şi mai puţin material fisionabil ce ar putea fi transportate într-un avion mai mic şi mai rapid, devenind astfel „mai lesne transportabile şi permiţând o utilizare mai variată”.

Pentru a putea realiza testele atomice, nativii au fost iniţial strămutaţi pe insula Rongerik, apoi pe Ujelan şi, în fine, pe insula Kili (în 1949). Saga nativilor abia începea însă. Recompensaţi în cele din urmă cu sumă de 325.000 de dolari după mutarea lor de pe atolul Bikini în 1946, aceştia vor primi permisiunea de a reveni pe pământurile lor abia în 1974, circa 100 de persoane alegând să revină pe pământurile natale.

2014/03/01//343425-cbravo3.jpgCu toate acestea, după ce rezultatele unor testări ulterioare au relevat faptul că nivelul de radioactivitate era încă ridicat, nativii şi-au părăsit din nou casele în 1978. Un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică menţiona în 1997 că atolul Bikini „nu ar trebui relocuit permanent, ţinând cont de condiţiile prezente radiologice”.

2014/03/01//343426-bravocrater572c10.jpg„Suntem, din păcate, la fel ca şi copiii Israelului atunci când au părăsit Egiptul şi au rătăcit prin deşert vreme de 40 de ani. Noi am părăsit Bikini şi am rătăcit prin ocean vreme de 32 de ani şi nu vom mai reveni niciodată pe Tărâul nostru al Făgăduinţei”, spunea unul dintre reprezentanţii nativilor ce au dat în judecată guvernul american, nemulţumiţi de despăgubirile primite în baza fondurilor federale instituite în 1964 pentru recompensarea locuitorilor ce fuseseră expuşi la radiaţii. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiţie a SUA refuză, în 2010, să mai asculte noi cazuri în susţinerea cererilor acestora de creştere a valorii despăgubirilor.

Conform unui raport oficial realizat în colaborare de Institutul Naţional de Sănătate din Maryland şi Laboratorul Naţional Brookhaven, şi citat pe ctbto.org, în primele două, respectiv trei decenii de după testul din 1954, „majoritatea copiilor din Rongelap precum şi mulţi adulţi au dezvoltat noduli tiroidieni, unii dintre aceştia fiind maligni”.

În zona atolului Bikini, americanii au realizat în total 67 de teste cu bombe atomice, în perioada 1946-1958, conform ctbto.org, derulând în total până în prezent peste 1000 de teste atomice. Statele Unite au fost prima ţară care a semnat Tratatul de Interzicere Totală a Testelor Nucleare, fără a ratifica încă acest document (la fel ca şi China, Egipt, Iran, Israel), pas esenţial pentru intrarea efectivă în vigoare a tratatului la nivel global.

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”//www.youtube.com/embed/fd1IFjBNNVo” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

1966: Modulul sovietic Venera 3 se prăbuşeşte pe planeta Venus, fiind primul obiect făcut de om care ajunge pe suprafaţa altei planete

1992: Bosnia şi Herţegovina îşi declară independenţa de Republica Federativă Socialistă Iugoslavia – data de 1 martie este sărbătorită ca „Ziua Independenţei”

1995: Este fondată compania Yahoo!

1998: Titanic devine primul film cu încasări de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume

2000: Social-democrata Tarja Kaarina Halonen îşi începe mandatul de preşedinte al Republicii Finlanda, fiind prima femeie aleasă în această funcţie

2002: Invazia Afganistanului – începe „Operaţiunea Anaconda” în estul Afghanistanului

2003: Are loc şedinta inaugurală a Curtii Penale Internaţionale de la Haga

2005: Curtea Supremă de Justiţie a SUA decide că este neconstituţională aplicarea pedepsei cu moartea pentru minorii găsiţi vinovaţi de crimă, ceea ce marchează o schimbare a „standardelor naţionale”

2006: Wikipedia în limba engleză publică articolul cu numărul 1.000.000 – „Jordanhill railway station”

2007: „Squaterii” sunt evacuaţi din Ungdomshuset (Copenhaga), provocând izbucnirea revoltelor daneze din martie

2014/03/01//343427-38848-88667-1-copenhaga.jpg„Zeci de poliţişti au fost implicaţi ieri, scria Romania liberă pe 2 martie 2007, în confruntări cu sutele  de manifestanţi care au protestat la Copenhaga împotriva evacuării forţate a unei case unde locuiau tineri „marginalizaţi”, ce aparţineau unui grupuscul de extremă stângă. Au fost arestate 75 de persoane şi s-a înregistrat un rănit, care a fost transportat la spital.

2014/03/01//343428-39000-88910-1-copppp.jpgCiocnirile au survenit în urma unei operaţiuni a unităţii speciale de acţiune a poliţiei, o unitate de elită, care a început la ora 7.00 o operaţiune de expulzare susţinută de un elicopter şi de tunuri cu apă, iar mai mulţi tineri au fost arestaţi din rândul celor ce locuiau în casa vizată pe care poliţia a recuperat-o după confruntări ce au durat peste două ore. (…) 

Potrivit canalului danez TV2, poliţia s-a pregătit de săptămâni pentru această confruntare, în urma vânzării clădirii din strada Jagtevej din cartierul Noerrebro al capitalei Copenhaga, unde trăiau de peste 25 de ani tineri squatters, punks şi alţi adolescenţi de cultură underground”. (Fragment din articolul Evacuare fortata, riposta violenta)

Citeşte şi: Calm precar la Copenhaga

2007: Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, sunt restituite regelui Mihai I, în urma deciziei de retrocedare semnate de ministrul Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Adrian Iorgulescu

2014/03/01//343429-38889-88746-1-peles.jpgCiteşte şi: Casa Regala intra oficial in posesia domeniului Peles maine

„Ministrul Culturii a semnat ieri (1 martie 2007 – n. red.) decizia de retrocedare a Pelesului si a Pelisorului catre Casa Regala a Romaniei, memorandumul in aceasta problema urmand sa fie semnat, cel mai probabil, saptamana viitoare.

2014/03/01//343430-42486-93510-1.jpgCiteşte şi: Regele Mihai, retrocedare de un miliard de euro

Regele Mihai I a dat asigurari ca Pelesul va ramane muzeu. „Acest castel nu va fi niciodata instrainat in favoarea unor interese comerciale din tara sau din strainatate”, a informat ieri Biroul de presa al Casei Regale, care a precizat ca fostul suveran este in favoarea ideii rascumpararii castelului de catre Guvernul Romaniei”. (Fragment din articolul De astazi, Pelesul e al regelui)

 

NAŞTERI CELEBRE

1445: Sandro Botticelli, pictor italian (d. 1510)

1547: Rudolph Goclenius, filosof german (d. 1628)

1683: cel de-al saselea Dalai Lama – am articol despre Dalai Lama

1788: Gheorghe Asachi, poet, prozator şi dramaturg român (d. 1869)

1810: Frederic Chopin, compozitor şi pianist polonez (d. 1849)

Vals de primăvară:

1812: Nicolae Kretzulescu, medic şi politician român, prim-ministru al Principatelor Unite (d. 1900)

1837: Ion Creangă, scriitor român (d. 1889)

1898: Constantin Daicoviciu, istoric şi arheolog român, membru al Academiei Române (d. 1973)

1904: Glenn Miller, compozitor american de jazz (d. 1944)

In the mood:

1910: Archer John Porter Martin, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)

1922: Yitzhak Rabin, politician israelian, laureat Nobel (d. 1995), cel de-al cincilea prim-ministru al Israelului

1922: Julius Kambarage Nyerere, preşedinte al Tanzaniei în perioada 1964-1985 (d. 1999)

1924: Elena Cernei, mezzosoprană româncă (d. 2000)

1927: Harry Belafonte, muzician şi actor american

1931: Elisabeta Bostan, regizoare româncă de film

1937: Eugen Doga, renumit compozitor român din Republica Moldova

1963: Thomas Anders, cântăreţ german (Modern Talking)

1965: Emil Săndoi, fotbalist şi antrenor român

 

DECESE CELEBRE

1792: Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1747)

1875: Tristan Corbière, poet francez (n. 1845)

1894: Károly Ács (cel bătrân), scriitor, poet şi traducător maghiar (n. 1824)

1908: Vasile Păun, poet, teoretician şi critic literar român (n. 1850)

1911: Jacobus Henricus van ‘t Hoff, chimist olandez, laureat Nobel (n. 1852)

1938: Gabriele d’Annunzio, poet, romancier şi dramaturg italian (n. 1863)

1958: Giacomo Balla, pictor italian (n. 1871)

1960: Florica Cristoforeanu, interpretă româncă de operă (n. 1886)

1973: Lev Arţimovici, fizician rus (n. 1909)

1996: Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză (n. 1902), reputat specialist în limba şi literatura română, considerată de el cea mai importantă limbă romanică; membru al Academiei Române („Le verbe roumaine”, 2 vol., 1955) (n. 8 iulie 1902)

 

SARBATORI

„Ziua berii” in Islanda, ce marcheaza sfarsitul prohibitiei pentru consumul de bere instituit in Islanda si care a durat pana in 1989

Marţişorul

2014/03/01//343440-224743-martisor.jpgUna dintre legendele Mărţisorului derivă dintr-un fenomen astronomic, şi anume o eclipsă de soare ce a avut loc în perioada ocupaţiei romane pe teritoriul vechii Dacii. Legenda vorbeşte despre mândrul Soare, preschimbat într-un tânăr frumos ce înveselea oamenii cu frumuseţea şi căldura sa şi care, stârnind mânia şi invidia dragonului, a fost închis de în beciul unui castel.

 

Citeşte şi: Tradiţii şi obiceiuri de Mărţişor

S-a găsit un tânăr curajos care a umblat să îl găsească vreme de trei anotimpuri (vară, toamnă, iarnă) şi, în cele din urmă, a găsit castelul unde se afla întemnitat Soarele. S-a bătut cu dragonul pentru a-l elibera pe cel de la a cărui întemniţare până şi păsările îşi pierduseră cântecul şi copiii voi bună.

Tânărul îl învinge pe dragon şi redă lumii Soarele, dar acest efort îl costă viaţa. Sângele viteazului mort se scurgea pe ultima zăpadă a iernii, iar pe locul morţii sale au răsărit ghioceii, primele flori de primăvară. 

Ziua mondială a apărării civile

Ziua Independenţei în Bosnia şi Herţegovina

1 martie este cea mai timpurie zi în care se sărbătoreşte Ziua Cazimir Pulaski, prima zi de luni din luna martie, celebrată în memoria lui Cazimir Pulaski (1745-1779), un ofiţer de cavalerie de origine poloneză ce a participat la Războiul American de Independenţă, aducându-şi contribuţia în calitate de instructor pentru soldaţii de cavalerie din armata americană.

În SUA,  această zi este sărbătorită în special în zonele cu concentrare mai mare de cetăţeni americani de origine poloneză şi imigranţi polonezi, precum oraşul Chicago, centrul evenimentelor comemorative fiind reprezentat de Muzeul Polonez al SUA. Pe 9 octombrie se sărbătoreşte de asemenea Ziua Memorială General Pulaski, aniversarea morţii acestuia pe 9 octombrie 1779, din cauza rănilor suferite în timpul Asediului oraşului Savannah.

Un alt erou polonez celebrat de americani ca erou al Războiului de Independenţă este Tadeusz Kościuszko, ”as pure a son of liberty, as I have ever known…” (cel mai curat fiu al libertăţii pe care l-am cunoscut vreodată), după cum spunea despre el Thomas Jefferson.

Inginer specializat în fortificaţii şi născut în Uniunea statală polono-lituaniană în 1746, într-o localitate aflată astăzi pe teritoriul Belarusului, Kościuszko a participat atât la Războiul american de independenţă, fiind decorat de însuşi George Washington cu Ordinul Cincinnati, cât şi în ţara natală, în timpul insurecţiei armate din 1794 pe care a condus-o în lupta împotriva puterilor inamice aliate, Prusia, Austria şi Rusia.

Tadeusz Kościuszko este astăzi sărbătorit ca erou al luptei pentru independenţă naţională în Statele Unite ale Americii, Polonia, Lituania şi Belarus.

 
Cele mai citite

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...
Ultima oră
Pe aceeași temă