Exista o lupta intre filosofi: unii isi dau osteneala de a-l ridica pe om, descoperindu-i maretia, iar altii de a-l cobori, facandu-l sa-si vada decaderea – spune B. Pascal (fizician, scriitor si filosof francez, 1623-1662). Intr-o cugetare a sa, Pascal este si de o parte si de cealalta a filosofilor; ba mai mult, in aceeasi fraza pune fata-n fata si pe cele marete si pe cele josnice ale omului. Mai intai, intreaba cu multa asprime: "Ce himera mai e si acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce ingramadire de contradictii?" si, mai departe, iata aceasta "ingramadire de contradictii" din fiinta umana: "Judecator al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pamant; depozitar al adevarului, ingramadire de incertitudine si de eroare; marire si lepadatura a Universului. Daca se lauda, eu il cobor; de se coboara, il laud si-l contrazic mereu pana ce reuseste sa inteleaga ca este un monstru de neinteles" (Blaise Pascal, "Cugetari", Ed. stiintifica, 1992).
Am ramas mirat si am zambit cu duiosie amintindu-mi de un cuvant al lui Pascal, pe care-l cunoaste si-l rosteste toata lumea cu gingasie, cand vine vorba de fiinta noastra: "Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gandeste". Dar iata ca in aceasta "trestie ganditoare" Pascal gaseste si insusiri ale omului atat de joase, de urate.
Eu ma voi stradui sa raman o "trestie ganditoare".
