Nu mai tin minte la ce scriitor am intalnit aceasta expresie: oboselile pacatului. Cum asa? m-am intrebat. Pacatul e plin de ispite frumoase, dulci, placute si-l savarsim nu cu efort, impinsi de la spate, ci cu voie buna, cautand foloase, desfatari etc. Religiile, indeosebi cea crestina, ne cer sa nu ne lasam murdariti de necuratiile pacatelor, caci vom fi pedepsiti cu asprime in ceruri.
Dupa expresia citata mai sus, intr-adevar pacatul ne face rau si noua insine, adica ne aduce oboseli, fie ca-l savarsim cu mintea, cu cuvantul sau cu fapta. Si ma gandeam, de pilda, la un pacat pe care-l savarsim atat de des, mai ales cu gandul, si care, intr-adevar, ne aduce oboseli in minte, in suflet: invidia sau pizma, in limbaj religios. Sa re-cunoastem, aproape toti suntem umpluti de pizma atunci cand vedem la semenii nostri virtuti, izbanzi dobandite cu vrednicie, cu cinste. E un pacat pe care-l savarsim fara incetare, dupa cum spune Horatiu (poet latin, 65-8 i.H.): Invidia festos dies non agit – Invidia nu are zile de sarbatoare. Adica acest pacat se savarseste continu, nu are zile de odihna, cum ar fi duminica si celelalte sarbatori mari. O, si daca invidia, pizma ar fi asa cum o stim… dar, din pacate, astazi, la noi, a coborat atat de jos incat s-a preschimbat in rautate cumplita, in ura. Insa rautatea din noi are si ceva "bun" in ea, dupa cum spune Attalus (dascalul intru filosofie stoica al lui Seneca): Rautatea isi bea singura cea mai mare parte din veninul ei. Amin! Asa sa fie, railor, sa beti si voi din veninul pe care-l dospiti in fiinta voastra!
