Cred ca nu exista urari mai banale decat cele pe care ni le facem la zilele de nastere, onomastice sau la sarbatorile mari. Si eu fac sau primesc cu aceste prilejuri astfel de urari: la multi ani! multa-multa sanatate! implinirea tuturor dorintelor! multa-multa fericire! etc. Fireste, astfel de urari nu se fac de azi, de ieri, ci de veacuri, asa ca n-o sa ne ostenim noi, tocmai de sarbatori, sa inventam altele.
Si totusi… eu am creat o urare de Anul Nou, pe care o consider potrivita, cinstita Ð si pe care sa ne-o facem cu mintea deschisa, limpede. Iata aceasta urare a mea (pentru care n-am sa cer cititorilor drepturi de autor!): In anul ce vine, sa rodeasca tot ce ai semanat: cele bune ca rasplata si bucurii Ð cele rele ca pedeapsa si invatare de minte!
Rodirea celor bune (si inca din belsug!) ne-o dorim cu totii si nu numai pentru a avea ce manca etc, ci, mai ales, pentru implinirea unui rost, pentru incununarea vietii noastre. Dar (vor spune, poate, unii cititori) esti nebun? cum sa-i doresc eu cuiva sau sa mi se ureze mie ca in anul ce vine sa rodeasca si cele rele ale mele?! Ba nu!… Eu zic ca partea a doua a urarii mele este la fel de folositoare ca si prima: adesea omul invata numai din greseli! Viata trebuie corectata in multe imprejurari; a nu recunoaste sau a ne face ca nu ne vedem greselile este gresala cea mai mare pentru care platim preturi cumplite, si nu numai la batranete, ci in toate etapele vietii noastre. Daca mai cititi inca o data partea a doua a urarii mele, veti vedea ca are si o vorba inteleapta: urmarile faptelor, gandurilor noastre rele sa fie nu numai o pedeapsa (ceea ce e drept, cinstit!), ci si o invatare de minte Ð adica sa fie ca un castig din paguba.
